x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cele mai interesante site-uri pentru a învăța online

Cele mai interesante site-uri pentru a învăța online

de Oana Portase    |    17 Ian 2016   •   16:33
Cele mai interesante site-uri pentru a învăța online

Acum, pe net poți învăța orice, de la matematică la esperanto, iar în urma testelor poți obține certificate sau diplome. Universități celebre din întreaga lume au parteneriate cu platforme de internet care oferă cursuri online urmate de milioane de oameni.

Coursera
Coursera este printre cele mai folosite platforme pentru studiu online atât în România, cât și în alte țări. Site-ul a fost lansat în 2012 și oferă cursuri gratuite care fac parte din portofoliile universităților din întreaga lume. Materiile acoperite pe această platformă pornesc de la științe exacte și ajung la științe sociale, business, IT, scriere creativă, dezvoltare personală etc. Coursera are și o aplicație pentru Android și iOS, iar doritorii pot primi o diplomă la finalul cursurilor, care costă aproximativ 50 de dolari. Diplomele sunt oferite de universitățile care predau cursurile online și Coursera, însă documentul este opțional.

Pe Coursera, cursurile sunt structurate în module care țin aproximativ o săptămână, iar la final de modul, studenții trebuie să treacă un test online sau să predea o temă anume. Cursurile sunt prezentate ca filmulețe scurte de către profesori, iar clipurile pot fi împărțite pe zile, în funcție de timpul pe care-l are la dispoziție studentul. În unele cazuri, studenții trebuie să corecteze și să noteze lucrările altor participanți la curs. Profesorii îi îndeamnă mereu pe studenți să socializeze între ei și să discute temele săptămânii pe forumul platformei. Studenții pot trece la următorul modul doar dacă obțin notă de trecere la testele săptămânale. În caz că nota obținută e de trecere, dar o considerați mică, puteți să dați din nou testul.

Mințile luminate de la Universitatea Harvard și Massachusetts Institute of Technology și-au unit forțele în 2012 și au creat platforma edX. Platforma este asemănătoare cu cea de la Coursera, una dintre diferențe fiind că edX este o organizație nonprofit.
Printre partenerii edX se numără Harvard, Universitatea Berkeley din California, Universitatea din Boston sau Sorbona. edX se laudă cu clipuri interactive, laborator virtual și diverse unelte cu care studenții pot pune în practică ce au învățat. De exemplu, pe edX puteți crea molecule virtuale 3D.

edX
La fel ca și pe Coursera, pe edX cursurile sunt structurate în clipuri scurte și în module săptămânale. Pe această platformă puteți urmări mereu progresul pe care îl faceți de la o zi la alta și puteți să vedeți notele pentru fiecare test în parte, dar și nota finală. edX oferă certificate la finalul cursurilor, însă prețurile diferă în funcție de materia aleasă.

Duolingo

Dacă nu vreți să învățați matematică sau fizică, ci doar limbi străine, atunci duolingo este aplicația perfectă. Duolingo este o platformă gratuită care a apărut în 2011 și pune la dispoziție cursuri de limbi străine. Pentru cei care știu deja engleză, duolingo are pe site cursuri pentru 15 limbi străine, iar alte 12 sunt în lucru și vor apărea în curând, printre acestea și limbile greacă, vietnameză, română sau ebraică.

Iversity

Dacă nu știți limba engleză, atunci puteți selecta opțiunea de română pentru site și vă apucați să învățați engleza pas cu pas. Este recomandat să aveți la dispoziție un laptop cu microfon, pentru ca aplicația să vă poată verifica pronunția cuvintelor. Progresul cursurilor este măsurat în procente și dacă nu exersați periodic, atunci procentul modulelor scade. Duolingo are în prezent peste 25 de milioane de utilizatori. Iversity este varianta europeană a platformelor Coursera sau edX. A apărut în 2013 și oferă cursuri în colaborare cu anumiți profesori universitari sau cu universități renumite din Europa. Cursurile de la iversity sunt predate în limba engleză sau germană. Partea interesantă de la iversity este că anumite universități oferă credite pentru anumite cursuri online, credite care pot fi folosite pentru echivalarea diplomelor sau în alte situații. În principiu, în Uniunea Europeană, un an de studii înseamnă aproximativ 60 de credite (1 credit = 25-30 de ore de muncă). Însă orele de studiu valabile pentru un credit variază în funcție de țară. Aceste credite sunt folosite de universitățile din Europa pentru a putea compara în mod transparent cam cât de mult a studiat o persoană. Iversity avea în 2015 aproximativ 600.000 de utilizatori.

Udacity
Udacity este o platformă mai sofisticată și este dedicată celor care vor să intre în lumea IT și să învețe programare. Nu toate cursurile de pe Udacity sunt dedicate începătorilor, iar înainte de a te înscrie la un curs se stabilește nivelul la care te afli.

Anumite cursuri de pe Udacity sunt pentru cei care se află la un nivel mediu, dar și pentru avansați. Diplomele se obțin contra cost, în funcție de curs, și te ajută dacă vrei să-ți găsești un loc de muncă în domeniu. Highbrow este o platformă ceva mai simplă în comparație cu celelalte. Cursurile durează aproximativ 10 zile și le primești în fiecare zi pe e-mail. Spre deosebire de alte platforme, Highbrow nu te lasă să participi la mai multe cursuri în același timp.

Domeniile pe care le aveți la dispoziție sunt diverse: artă, afaceri, sănătate, istorie, literatură, logică, natură, filozofie, productivitate, psihologie, știință.


Alte platforme pentru studiul online
- coursmos.com
- academicearth.org
- lynda.com
- selfgrowth.com
- codecademy.com
- ecorner.stanford.edu

Limbi străine disponibile pe duolingo
● Spaniolă ● Franceză ● Germană ● Italiană
● Portugheză ● Olandeză ● Irlandeză ● Daneză
● Suedeză ● Rusă ● Poloneză ● Esperanto
● Turcă ● Norvegiană ● Ucraineană
 

×