x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciolacu, în mijlocul suporterilor români din Germania: Într-un singur glas: Hai, România!

Ciolacu, în mijlocul suporterilor români din Germania: Într-un singur glas: Hai, România!

de Redacția Jurnalul    |    17 Iun 2024   •   16:15
Ciolacu, în mijlocul suporterilor români din Germania: Într-un singur glas: Hai, România!

Premierul Marcel Ciolacu a fost, luni, în mijlocul suporterilor români prezenți la Euro 2024 din Germania. „Avem suporteri minunați care vor face o galerie senzațională echipei noastre și sunt mândru să fiu alături de ei pe stadion, strigând într-un singur glas: Hai, România”, afirmă el.

„M-am bucurat să cânt pentru România alături de suporterii tricolori înaintea meciului de azi contra Ucrainei, de la Campionatul European de fotbal. Sunt convins că energia zecilor de mii de fani ai naționalei, veniți la Munchen pentru meciul de azi, le va da fotbaliștilor noștri puterea să lupte pentru victoria așteptată de o țară întreagă! Avem suporteri minunați care vor face o galerie senzațională echipei noastre și sunt mândru să fiu alături de ei pe stadion, strigând într-un singur glas: Hai, România”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.

Premierul va participa la Campionatul European de Fotbal 2024, meciul România-Ucraina, pe Allianz Arena, în München.

 

×
Subiecte în articol: ciolacu euro2024