Premierul Dacian Cioloș a discutat sâmbătă seară telefonic cu omologul său francez, Manuel Valls, despre familia de români care a fost la Nisa pe 14 iulie și al căror copil este internat în spital, premierul francez dând asigurări că autoritățile "fac tot ce le stă în putere pentru a clarifica situația".
"Din păcate, actul terorist de la Nisa ne-a atins și pe noi. Aseară am avut o discuție telefonică cu premierul francez Manuel Valls, căruia i-am transmis condoleanțe pentru numeroasele victime ale atentatului. Totodată, am discutat despre familia de români care a fost la Nisa în seara de 14 iulie și al căror copil rănit este internat într-un spital din zonă, într-o situație stabilă. Cercetările pentru identificarea victimelor continuă dar, date fiind condițiile, sunt deosebit de complexe. Premierul Valls m-a asigurat ca autoritățile franceze înțeleg dramatismul acestei situații și fac tot ce le stă în putere pentru a clarifica situația celor doi cetățeni români", a scris Cioloș, duminică dimineață, pe contul său de Facebook.
Un minor român, declarat dispărut în urma atentatului de la Nisa, a fost identificat într-un spital din orașul francez, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe. 'În ceea ce privește situația minorului internat într-un spital de pediatrie din Nisa, acesta a fost identificat cu ajutorul rudelor sosite din România ca fiind cetățean român', a informat sursa citată.
Potrivit MAE, verificările cu privire la situația celorlalți doi cetățeni români dați dispăruți, părinții minorului, continuă.
AGERPRES