x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cioloş, printre cei 20 de eurodeputaţi de urmărit în 2020, în opinia politico.eu

Cioloş, printre cei 20 de eurodeputaţi de urmărit în 2020, în opinia politico.eu

14 Ian 2020   •   15:45
Cioloş, printre cei 20 de eurodeputaţi de urmărit în 2020, în opinia politico.eu
Sursa foto: Lucian Alecu

Parlamentul European este mai tânăr, mai divers şi mai divizat ca niciodată şi este de aşteptat ca mulţi eurodeputaţi să aibă un rol major în subiecte precum schimbările climatice, inteligenţa artificială şi politica industrială, scrie politico.eu într-un articol actualizat marţi şi intitulat ''20 de eurodeputaţi de urmărit în 2020'', printre care şi românul Dacian Cioloş.

Cei 20 de eurodeputaţi asupra cărora politico.eu îşi îndreaptă atenţia în acest an sunt, în ordine, Pascal Canfin, Petra De Sutter, Irene Tinagli, Manon Aubry, Esther de Lange, Dacian Cioloş, Johan Van Overtveld, Ville Niinisto, Esteban Gonzalez Pons, Daniel Caspary, Daniel Freund, Samira Rafaela, Katalin Cseh, Alex Agius Saliba, Martin Hojsik, Herbert Dorfmann, Tiemo Wolken, Carles Puigdemont, Nico Semsrott şi Laura Huhtasaari.

Pascal Canfin, fost ministru şi fost membru al Verzilor, este un aliat al preşedintelui francez Emmanuel Macron şi a fost pe poziţia a doua pe lista partidului La Republique En Marche la alegerile europene din mai 2018. În calitate de preşedinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a Parlamentului European (ENVI), Canfin va avea de lucrat la multe dosare, în special noua lege privind clima, ce va fi prezentată în martie. El va fi un actor important în negocierile asupra Pactului Ecologic în numele grupului său, Renew Europe, notează politico.

Despre Petra De Sutter, site-ul de ştiri pe teme europene remarcă faptul că aceasta este primul eurodeputat ecologist care conduce Comisia pentru piaţă internă şi protecţia consumatorilor (IMCO).

Socialista Irene Tinagli, care se află la primul mandat de eurodeputată, după cinci ani în parlamentul de la Roma, a devenit preşedinte al Comisiei de afaceri economice şi monetare (ECON) după ce colegul său din Partidul Democrat Roberto Gualtieri a revenit în Italia pentru a ocupa postul de ministru al finanţelor.

''Cine? Numit cândva 'Macron român', fostul premier al României şi fostul comisar european conduce 'copilul' lui Macron în Parlamentul European: grupul centrist Renew Europe. De ce? El conduce un grup care va fi determinant în formarea unor largi coaliţii în PE, printre care mari dosare ale UE precum clima şi economia digitală. Va trebui să menţină coeziunea în interiorul grupului, unde multe partide au diferite opinii despre politicile liberale şi au puţine în comun. Ce? Puterea sa este de asemenea provocarea sa. El conduce un grup identificat în mod covârşitor cu Emmanuel Macron. Şi credeţi sau nu, nu toată îl iubeşte pe Macron în Parlamentul European'', scrie site-ul de ştiri referitor la Dacian Cioloş.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: dacian ciolos