x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cluj: Medici condamnaţi pentru culpă medicală

Cluj: Medici condamnaţi pentru culpă medicală

de Jurnalul National    |    17 Apr 2008   •   00:00

Doi medici sălăjeni au fost condamnaţi pentru ucidere din culpă, conform unei decizii definitive şi executorii, a Curţii de Apel Cluj

Doi medici sălăjeni au fost condamnaţi pentru ucidere din culpă, conform unei decizii definitive şi executorii, a Curţii de Apel Cluj, transmite Rompres.
Purtătorul de cuvînt al Curţii de Apel Cluj, judecătorul Claudia Ilieş, a declarat, că medicii au fost condamnaţi la doi ani de închisoare cu suspendare.

Conform rechizitoriului Parchetului de pe lîngă Tribunalul Sălaj şi sentinţelor date de instanţele de judecată, cei doi medici, Constantin Rusu şi Nicolae Cristea, nu au luat, în timp ce erau în serviciul de gardă, măsurile necesare în cazul unei femei care urma să nască, motiv pentru care pacienta şi fătul au murit.

Femeia, Floare Hendre, din localitatea sălăjeană Cosniciu de Jos, avea 33 de ani şi era la a patra naştere. Ea şi fătul au murit în 19 decembrie 2002, pe masa de operaţie, după ce cu o zi înainte femeia fusese internată în Spitalul din Şimleul Silvaniei, iar apoi la Spitalul Judeţean din Zalău. Potrivit Comisiei Judeţene Profesionale de Analiză a Mortalităţii Materne şi a examenului medico-legal, femeia a murit în urma unei rupturi uterine.

Pe lîngă pedeapsa celor doi ani de închisoare cu suspedare, medicii Constantin Rusu şi Nicolae Cristea sunt obligaţi de instanţa de judecată şi la plata a 20.000 de euro drept daune morale pentru familia femeii moarte.

Preşedintele Colegiului Medicilor Sălaj, Liviu Oroianu, a declarat pentru ROMPRES că acesta este primul caz de medici sălăjeni condamnaţi pentru culpă medicală şi a precizat că nu are cunoştinţă să mai existe asemenea speţe în cercetare, deşi au fost cîteva sesizări făcute către Poliţie şi Parchet.


Botoşani: Accident de muncă în garajul IJSU

Un tînăr de 21 de ani a căzut, joi dimineaţă, de pe o schelă înaltă de patru metri, amenajată în garajul auto al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) “Nicolae Iorga” Botoşani, transmite Rompres.  Bărbatul este angajatul unei firme de construcţii ce efectua reparaţia curentă a garajului, iar în momentul în care a căzut de pe schelă repara fisurile plafonului. Schela s-a prăbuşit, iar muncitorul a căzut de la înălţime, suferind mai multe leziuni. El a fost preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean “Mavromati”.

           

 

Argeş: Taximetrişti tîlhăriţi sub ameninţarea pistolului

Doi taximetrişti au fost tîlhăriţi la Piteşti de trei adolescenţi, sub ameninţarea unui pistol, în noaptea de miercuri spre joi, transmite Rompres. Tinerii, cu vîrste cuprinse între 15 şi 20 de ani, au luat un taxi din oraşul Mioveni, iar cînd au ajuns la Piteşti, l-au ameninţat pe şofer cu un pistol cu bile de cauciuc, deposedîndu-l de 40 de lei, a anunţat purtătorul de cuvînt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, comisarul şef Sorin Păuna. Ulterior, cei trei au urcat într-un alt taxi, pentru a ajunge la un bar aflat la ieşirea din Piteşti, însă pe drum l-au ameninţat pe şofer cu arma şi i-au furat 20 de lei, conform sursei citate. Suspecţii au fost identificaţi după o oră de la comiterea ultimei fapte, în zona unui liceu din Piteşti, asupra lor fiind găsit pistolul cu bile de cauciuc, precum şi banii furaţi de la cei doi taximetrişti.

 

Un tînăr din Bucureşti a confundat DN 1 cu un circuit din Formula 1

El a fost depistat de sistemul de monitorizare a traficului din Bărcăneşti în timp ce mergea la volanul unui Volkswagen Golf cu 184 de kilometri la oră. Şi asta nu e tot. Conform poliţiştilor care l-au tras pe dreapta, tînărul era şi sub influenţa băuturilor alcoolice. Avea 0,70 militri alcool pur în aerul expirat. Tînărul va sta mult timp departe de volan întrucît poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere şi îi vor întocmi  dosar penal. (Laura Calciu)

  

×
Subiecte în articol: observator