x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CNAIR, amendată de două ori pentru modul în care au fost deszăpezite DN 17C şi DN 17D

CNAIR, amendată de două ori pentru modul în care au fost deszăpezite DN 17C şi DN 17D

13 Feb 2020   •   08:17
CNAIR, amendată de două ori pentru modul în care au fost deszăpezite DN 17C şi DN 17D

Poliţiştii Serviciului Rutier au aplicat două amenzi Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru modul deficitar în care au fost deszăpezite DN 17C şi DN 17D din judeţul Bistriţa-Năsăud, unde traficul a fost afectat, în cursul serii de miercuri, în urma ninsorilor abundente.

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, sancţiunile au fost aplicate conform OUG 195/2002 şi sunt în cuantum total de 6.090 de lei.

Miercuri seara, traficul rutier pe DN 17C, între Bistriţa şi Năsăud, a fost blocat total timp de câteva zeci de minute, şoferii nemaiputând înainta din cauza ninsorii şi a drumului necurăţat.

Pe DN 17D, în zona localităţii Mocod, un TIR încărcat cu lemne a derapat, iar remorca din spate s-a răsturnat în afara părţii carosabile, traficul rutier desfăşurându-se o perioadă pe o singură bandă, alternativ.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: CNAIR deszapezire