x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Codruţa Kovesi schimbă macazul! În DNA se deschid fişetele cu dosarele îngropate de Daniel Morar

Codruţa Kovesi schimbă macazul! În DNA se deschid fişetele cu dosarele îngropate de Daniel Morar

de Gabi Golea    |    11 Sep 2013   •   22:05
Codruţa Kovesi schimbă macazul! În DNA se deschid fişetele cu dosarele îngropate de Daniel Morar
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

În interiorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se petrec fapte extrem de interesante. După venirea Codruţei Kovesi la conducerea DNA, lucrurile au mers o perioadă în inerţie pe traseul bine conturat de Daniel Morar. Luptele de succesiune au depăşit discuţiile discrete şi “clubul” pro-Morar a ieşit în public cu un protest considerat o veritabilă răzmeriţă împotriva procedurii de alegere a procurorului şef. Şi acum există postat pe site-ul instituţiei mesajul semnat de majoritatea procurorilor DNA – din structura centrală dar şi din teritoriu – care, voalat, nu admiteau  numirea unei persoane din “afară”.

“Revolta morarilor” o viza clar pe Codruţa Kovesi care, odată venită la conducerea DNA, putea tulbura apele. Or, era limpede că la DNA, decredibilizată de  ingerinţe politice şi orientată aproape exclusiv pentru cercetarea adversarilor politici ai regimului Băsescu-Udrea, avea nevoie de schimbarea de direcţie.

Sunt elemente suficiente care arată ca în ultimul timp s-a acumulat “masa critică” pentru schimbare. Codruţa Kovesi este în poziţia de a-şi asuma această orientare nouă care să facă din lupta anticorupţie a DNA obiectivul exclusiv şi nepărtinitor. Stagiul de la Bruxelles, dar mai ales realităţile pe care le-a găsit în instituţie după numire o obligă pe Kovesi la măsuri radicale. Surse credibile arată că în DNA a început o verificare a unor dosare lăsate în nelucrare în urma “indicaţiilor” venite “de sus”. Fişetele procurorilor anticorupţie dospesc de asemenea cercetări “îngheţate”. Ele au fost oprite pentru că “personajele” erau nume sonore în lumea politică sau în mediile de afaceri.

Politica lui Daniel Morar, de “neamestec în treburile interne ale clanului Băsescu”, şi dirijată pe toată filiera Justiţiei de “impiegaţi cu naşul în suflet” a fost catastrofală pentru imaginea DNA şi subiectul unor poziţii publice tranşante în zona politică, atât în ţară, cât şi la Bruxelles. Or, mandatul lui Kovesi, început  sub semnul unor negocieri politice aprinse nu putea să continue această strategie falimentară. În plus, chiar de la propunerea ei, premierul Ponta a subliniat: “Am nominalizat-o pe Kovesi la şefia DNA pe baza propriilor convingeri”, adăugând, totodată, că prin  impresia creată asupra partenerilor internaţionali, reprezintă şi o garanţie pentru ei că “guvernul nu-şi propune să transforme DNA într-un instrument pentru politicienii corupţi”. Având suportul unui mandat bine consolidat, în plan politic – intern şi extern – dar şi garanţia că va putea lucra fără boicotul “morarilor”, al cărora mentor a fost exilat la Curtea Constituţională, ca o soluţie de compromis, Kovesi poate schimba rapid, în fine, “firma” DNA ciobită de  ingerinţe şi teamă internă.
Noul procuror-şef al DNA, om tânăr, cu o carieră în faţă, ştie riscul ratării şansei oferite.

“Lovitura de forţă”, cum a numit-o o publicaţie bine ancorată în informaţiile din intestinele luptei anticorupţie, o reprezintă “întocmirea unui inventar amănunţit al tuturor dosarelor care zac prin sertarele unor şefi de secţii ai DNA de o grămadă de ani”. “Scheleţii” din fişetele procurorilor, odată “înviaţi”, pot produce un cutremur de proporţii în lumea politică, dar şi în lumea afacerilor. Figuri importante care au cumpărat prin influenţă sau bani peşin “liniştirea” unor dosare şi soluţii de NUP se simt în mare pericol. De asemenea, nume sonore din Justiţie care au dat soluţii favorabile în cazuri de corupţie, aflate în legătură cu cercuri mafiote, bine structurate, consolidate în timp într-o colaborare contra-cost de milioane de euro, au intrat în panică. Va reuşi Kovesi să-şi ducă planul la îndeplinire? Dacă privim câte NUP-uri se află în Palatul Cotroceni, înţelegem miza uriaşă a inventarului cauzelor de corupţie îngropate în mandatele lui Daniel Morar la DNA.
În Parchetul Anticorupţie s-a dat alarma de luptă sub lozinca: “morari din toate colţurile, uniţi-vă!”.

×
Subiecte în articol: codruţa kovesi