x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Simbolurile regale ale Daciei s-au întors acasă: Coiful de aur și brățările, din nou în mâna statului român

Simbolurile regale ale Daciei s-au întors acasă: Coiful de aur și brățările, din nou în mâna statului român

de Redacția Jurnalul    |    02 Apr 2026   •   20:19
Simbolurile regale ale Daciei s-au întors acasă: Coiful de aur și brățările, din nou în mâna statului român
Sursa foto: drentsmuseum.nl/Coiful de aur și brățările dacice au intrat oficial în posesia României

Autoritățile olandeze au predat oficial României Coiful de la Coțofenești și două brățări dacice care au fost recuperate în urma anchetei declanșate după jaful din ianuarie 2025.

„În cursul zilei de astăzi, 2 aprilie 2026, la sediul muzeului din Drents, autoritățile judiciare neerlandeze au predat către autoritățile române obiectele de patrimoniu recuperate, respectiv Coiful de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice de aur”, transmite Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție printr-un comunicat de presă.

Predarea a avut loc chiar la sediul muzeului din Drents. La eveniment au participat procurorul-șef al Parchetului Olandei de Nord, liderul român al echipei comune de anchetă din cadrul PICCJ și membrul național al României la Eurojust.

„Succesul în această cauză constituie un exemplu de bune practici în domeniul cooperării judiciare internaționale, evidențiind rolul decisiv al autorităților străine partenere, a căror intervenție strategică a făcut posibilă descoperirea și recuperarea bunurilor”, se mai arată în comunicat.

Artefactele au fost furate în luna ianuarie a anului trecut după ce au fost expuse la Muzeul Drents în cadrul expoziție „Dacia! Regatul aurului și argintului”

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: coiful de la cotofenesti recuperare
Parteneri