S-au înregistrat creşteri la vânzărilor de produse nealimentare (+14,8%), de carburanti (+5,7%) şi de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,9%), scrie Ziarul Financiar.
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, comertul a avut un avans de 6,5%, după creşterea vânzărilor de produse nealimentare (+12,2%), de carburanti (+4,2%) şi de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,1%).
În luna aprilie, afacerile din comerţ au crescut atât ca serie brută cu 14,6%, cât şi ca serie ajustată cu 9,5%, fată de aprilie 2023.
Astfel, vânzările de produse nealimentare au avut cel mai mare avans, de 21,9%, iar cele de carburanti de 14,7%, în timp ce vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au urcat în aprilie cu 6,3%, fată de perioada similară din 2023, pe serie brută.
Comparativ cu martie 2024, în aprilie creşterea a fost de 6,2%, ca serie brută, iar ca serie ajustată cu 0,8%.
Cea mai mare creştere lunară, ca serie brută, a fost înregistrată la produse nealimentare (+9,3%), urmate de carburanti (+6,6%) şi produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,3%).
(sursa: Mediafax)