x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia Europeană colectează date pentru eventuala modificare a statutului de protecţie a lupului în cadrul UE

Comisia Europeană colectează date pentru eventuala modificare a statutului de protecţie a lupului în cadrul UE

de Redacția Jurnalul    |    04 Sep 2023   •   18:15
Comisia Europeană colectează date pentru eventuala modificare a statutului de protecţie a lupului în cadrul UE
Sursa foto: Hepta

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a tras luni un semnal de alarmă faţă de "pericolul real" al haitelor de lupi în Uniunea European, anunţând o posibilă revizuire a statutului de protecţie de care beneficiază acest animal, informează AFP.

"Concentrarea haitelor de lupi în unele regiuni europene a devenit un pericol real pentru animale şi, eventual, şi pentru oameni. Invit autorităţile locale şi naţionale să ia măsuri atunci când este necesar. Într-adevăr, legislaţia actuală a UE le permite deja să facă acest lucru", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

În acest context, Executivul comunitar a invitat luni comunităţile locale, oamenii de ştiinţă şi toate părţile interesate să prezinte, până la 22 septembrie 2023, date actualizate privind populaţia de lupi şi impactul acestora. Aceştia sunt invitaţi să utilizeze următoarea adresă de e-mail: EC-WOLF-DATA-COLLECTION@ec.europa.eu

Pe baza datelor colectate, Comisia va decide cu privire la o propunere de modificare, după caz, a statutului de protecţie a lupului în cadrul UE şi de actualizare a cadrului juridic, pentru a introduce, dacă este necesar, o mai mare flexibilitate, având în vedere evoluţia acestei specii.

Acest lucru va completa posibilităţile actuale prevăzute de legislaţia UE pentru ca autorităţile locale şi naţionale să ia măsuri acolo unde este necesar, precum şi o finanţare semnificativă din partea UE pentru aceste măsuri, astfel cum se detaliază într-o scrisoare comună trimisă de comisarul Sinkevicius şi de comisarul Wojciechowski tuturor miniştrilor agriculturii şi mediului din UE în noiembrie 2021. Unele măsuri s-au dovedit eficace în prevenirea sau reducerea semnificativă a riscurilor de ruinare atunci când sunt puse în aplicare în mod corespunzător şi adaptate contextului specific în care sunt aplicate.

Revizuirea de către Comisie a datelor ştiinţifice privind lupul în UE face parte integrantă din analiza aprofundată pe care Comisia o efectuează ca răspuns la Rezoluţia Parlamentului European din 24 noiembrie 2022. În aprilie 2023, Comisia a început să colecteze date de la grupurile de experţi şi de la principalele părţi interesate, precum şi date raportate de autorităţile naţionale în temeiul legislaţiei UE şi internaţionale existente. Cu toate acestea, aceste date nu oferă încă o imagine completă care să permită Comisiei să conceapă acţiuni suplimentare, iar Comisia extinde astăzi această consultare.

×
Subiecte în articol: Comisia Europeana protecţie lup