x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia Europeană ne declară semianalfabeţi: 40% dintre români nu ştiu să scrie şi să citească

Comisia Europeană ne declară semianalfabeţi: 40% dintre români nu ştiu să scrie şi să citească

de Veronica Micu    |    27 Apr 2011   •   08:34
Comisia Europeană ne declară semianalfabeţi: 40% dintre români nu ştiu să scrie şi să citească

Un raport recent al Comisiei Europene privind progresele înregistrate în învăţământul din UE arată că 40 % dintre români au dificultăţi atunci când scriu şi citesc şi au mari probleme atunci când vine vorba socotit! Mai prost decât noi în statisticile europene stau doar bulgarii. Un procent de 41% dintre ei scriu şi citesc cu dificultate.

Raportul Comisiei Europene mai indică faptul că rata abandonului şcolar în România era în anul 2009 de 16,6%, faţă de media de 14,4% la nivelul Uniunii Europene, în condiţiile în care obiectivul UE pentru anul 2020 este ca indicatorul să scadă sub 10 procente.

De asemenea, 85% dintre tinerii cu vârsta între 20 şi 24 de ani ar fi trebuit să aibă cel puţin liceul terminat. Cel mai bine stă Croaţia cu 95,1%, urmată de Slovacia, Cehia şi Polonia. România este pe la mijlocul clasamentului cu aproape 80%.

Şi la şcolirea adulţilor stăm prost. În 2010, în medie, 12,5% dintre adulţi ar fi trebuit să se perfecţioneze. România şi Bulgaria sunt din nou la coada clasamentului cu 1,5 procente.

"În decursul deceniului trecut, ţările UE şi-au îmbunătăţit sistemele de învăţământ în domenii-cheie, dar au atins doar unul dintre cei cinci indicatori de referinţă stabiliţi pentru 2010. S-au înregistrat progrese semnificative, dar insuficiente, în ceea ce priveşte reducerea abandonului şcolar, creşterea numărului de elevi absolvenţi de învăţământ secundar superior, îmbunătăţirea competenţelor de citire, precum şi în creşterea procentajului adulţilor care participă la învăţământ sau formare", se mai arată în raportul Comisiei Europene.

Androulla Vassiliou, comisar pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret, a declarat că "vestea bună este că nivelul educaţiei în Europa a crescut considerabil". "Mai mulţi tineri absolvă învăţământul secundar şi învăţământul superior decât acum zece ani. Dar abandonul şcolar timpuriu continuă să reprezinte o problemă care afectează un tânăr din şapte în Uniunea Europeană şi unul din cinci elevi are în continuare competenţe reduse de citire la vârsta de 15 ani. Iată de ce învăţământul şi formarea se numără printre obiectivele esenţiale ale strategiei Europa 2020. Avem nevoie de eforturi suplimentare din partea statelor membre pentru a ne îndeplini obiectivele comune europene", a mai spus comisarul.

Vassiliou a cerut statelor membre să nu opereze reduceri în bugetele de învăţământ, chiar dacă se confruntă cu constrângeri din cauza crizei economice. "Cheltuielile cu învăţământul reprezintă o investiţie bună pentru crearea de locuri de muncă şi creştere economică şi, pe termen lung, se autodecontează. Dar într-o perioadă de presiuni bugetare trebuie să ne asigurăm şi că resursele se utilizează cu maximă eficienţă posibilă", a conchis Androulla Vassiliou.


×