Consorţiul format din companiile Vinci – Strabag – Aktor a câştigat concesiunea pentru construirea autostrăzii Comarnic – Braşov. Este prima licitaţie de acest fel prin
care se încredinţează unui consorţiu privat construirea şi exploatarea unei autostrăzi. Autostrada Comarnic – Braşov, care se întinde pe 58 de kilometri pe un traseu muntos, este principala soluţie pentru fluidizarea traficului rutier pe Valea Prahovei. Această lucrare a mai fost scoasă la licitaţie în 2004 şi 2010, dar procedurile nu s-au finalizat. În desemnarea câştigătorului, în cea de-a treia licitaţie, a cântărit greu oferta financiară - preţul anunţat de constructor şi asigurarea suportului bancar pentru finanţarea lucrării. Din medii bancare aflăm că cele trei firme ale consorţiului au fost susţinute în oferta financiară de Societe Generale şi Erste Bank. Compania franceză Vinci a fost prezentă la toate licitaţiile organizate pentru această autostradă. Potrivit informaţiilor, construcţia autostrăzii va costa circa 1,2 miliarde euro iar lucrările vor începe în primăvara anului viitor. Autostrada va ocoli localităţile de pe Valea Prahovei, staţiunile montane având racordări la traseu. Durata de execuţie nu a fost anunţată dar premierul Ponta a estimat că în trei ani este posibilă circulaţia pe noua rută. Autostrada Comarnic – Braşov devine primul obiectiv important de investiţii care este pornit de la “zero” de ministerul condus de Dan Şova.