x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Copil în stare gravă după ce a căzut de la terasa unui restaurant din Vaslui

Copil în stare gravă după ce a căzut de la terasa unui restaurant din Vaslui

de Agerpres    |    08 Aug 2014   •   23:20
Copil în stare gravă după ce a căzut de la terasa unui restaurant din Vaslui

Un copil în vârstă de 1 an şi 10 luni a ajuns, vineri seara, în stare gravă la spital, după ce, lăsat nesupravegheat, a căzut de la terasa unui restaurant din centrul municipiului Vaslui.

Copilul a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde a fost supus unui examen tomografic.

"Pacientul, un copil în vârstă de 1 an şi 10 luni, prezenta un hematom gigant, în urma căderii de la înălţime şi a fost trimis la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, unde va fi supus unei intervenţii chirurgicale. Viaţa copilului a fost pusă în pericol", a declarat dr. Carmena Piseru, coordonatorul Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Poliţiştii au demarat cercetări în acest caz. Potrivit primelor date ale anchetei, mama copilului juca biliard şi nu a fost atentă când copilul a plecat de lângă ea.

×
Subiecte în articol: accident vaslui