x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cozma, ca şi liber

Cozma, ca şi liber

de Violeta Fotache    |    17 Noi 2007   •   00:00
Cozma, ca şi liber
Sursa foto: GRIGORE POPESCU/

Fostul lider al minerilor, Miron Cozma, trece din nou prin emoţiile pe care le aduce găndul că ar putea să vadă mai repede cerul fără să aibă gratiile in faţă. Practic la 2 decembrie, el işi incheie ispăşirea celor zece ani din pedeapsa pentru faptele comise in timpul mineriadei.

CONSECVENŢÃ.... Dar, după cum a hotărăt Tribunalul Bucureşti, in prima parte a acestui an (atunci cănd i-a refuzat eliberarea condiţionată), Miron Cozma a mai avut dreptul la formularea unei cereri in acest sens cu doar două săptămăni inainte de a i se intămpla minunea eliberării de drept. Consecvent, lămpaşul n-a renunţat la exercitarea acestui drept. Iar ieri, Comisia Specială de la Penitenciarul Rahova a dat din nou aviz pozitiv pentru eliberarea condiţionată a fostului lider din Valea Jiului, constatănd indreptarea comportamentului său social.

De hotărăt vor hotări insă magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 la inceputul săptămănii viitoare. Şi apoi poate veni din nou Tribunalul să zică şi el da sau nu, astfel că răspunsul la noua lui solicitare ar putea veni o dată cu libertatea de drept care i se cuvine, după ce, in 2004, fostul şef al statului s-a jucat cu instituţia graţierii, dar şi cu sentimentele oamenilor, inclusiv ale lui Cozma.

×
Subiecte în articol: observator