x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trei persoane reținute în Harghita pentru comerț cu droguri de tip cristal

Trei persoane reținute în Harghita pentru comerț cu droguri de tip cristal

29 Iun 2024   •   00:05
Trei persoane reținute în Harghita pentru comerț cu droguri de tip cristal

Trei persoane sunt cercetate de cercetate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, împreună cu procurorii DIICOT Harghita, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Ei ar fi comercializat droguri de tip cristal.

Una dintre persoane a fost prinsă în flagrant delict, joi, în Odorheiu Secuiesc, în timp ce comercializa o cantitate de droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), procurată de la o altă persoană cercetată în cauză.

Din probatoriul administrat a reieșit faptul că persoanele cercetate ar fi deținut, intermediat și vândut, în mod repetat, droguri de mare risc sub formă de cristal către consumatori, din Odorheiu Secuiesc și localitățile învecinate.

În urma prinderii în flagrant delict și a perchezițiilor domiciliare efectuate în aceeași zi, au fost descoperite și ridicate aproximativ 60 de grame de cristal (3-CMC, drog de mare risc), mai multe plicuri cu urme de substanță, un cântar electronic de mare precizie cu urme de substanță, mai multe obiecte folosite la consumul de droguri, o sumă de bani în lei, peste 160 de pliculețe tip zipp-lock fără conținut, precum și alte mijloace de probă.

Procurorii DIICOT Harghita au dispus reținerea a 3 persoane, pentru 24 de ore.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Harghita a dispus vineri arestarea preventivă a două dintre persoanele reținute, conform propunerii formulate, iar față de a treia persoană, procurorii .DIICOT Harghita au luat măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: cristal droguri diicot