x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Cristi Borcea ar putea fi eliberat

Cristi Borcea ar putea fi eliberat

Publicat la 05 Sep 2019 16:36 Modificat la 05 Sep 2019 16:36
Cristi Borcea ar putea fi eliberat
Marin Raica/Intact Images

Fostul acționar al lui Dinamo, Cristian Borcea, este foarte aproape de o nouă eliberare. Asta după ce comisia de la penitenciarul Jilava a dat aviz favorabil cererii sale,scrie Libertatea.

Borcea, care este încarcerat în regim deschis, are audiere pe acest subiect pe 10 septembrie. 

Cristi Borcea a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri în luna februarie a acestui an. Cristi Borcea este acuzat în acest dosar că a prejudiciat statul român cu aproximativ 28 de milioane de euro. În iulie 2018, el a ieşit din închisoare, după ce a executat patru ani şi patru luni de închisoare în Dosarul Transferurilor, în care a fost condamnat la o pedeapsă şase ani şi patru luni.

×
Subiecte în articol: cristi borcea