Producatorul de aluminiu a dat 4 milioane de dolari ca sa castige de cinci ori mai mult. Ca tot era superoferta, si-a castigat si fericitul statut de revanzator de energie.
Cu 4 milioane de dolari, Alro Slatina si-a cumparat un castig de minim 20 de milioane de dolari. Plus fericitul statut de furnizor de energie, adica intermediar. Consumul ieftin si profitul din revanzare califica societatea din Slatina in topul "baietilor destepti".
Rezolutia sefului statului pe memoriul Alro, prin care producatorul de aluminiu din Slatina solicita contract direct, la pret preferential, cu Hidroelectrica, inca face valuri.
VALIZELE. Motivatia oficiala a interventiilor repetate ale presedintelui Basescu si ale fostului sau consilier Stolojan, lobbyst fara perdea pentru combinatul aflat in proprietatea unui oligarh rus din cercul miliardarului Oleg Deripaska, a fost sprijinul acordat unui mare contribuabil pentru a-l scapa din cercul vicios al intermediarilor. Si, nu in ultimul rand, de a pune stavila celebrului trafic cu "valizele de bani" prin Ministerul Economiei si Comertului (MEC), dupa cum a anuntat, in faimoasa lui interventie la TVR, seful statului.
"BAIETII DESTEPTI". In acest caz concret, intermediarul era "faimoasa" companie Energy Holding (EH), intruchipata ca "mama baietilor destepti din energie", care livra curent catre Alro in baza unui contract de furnizare, incheiat intre cele doua parti, valabil pana in 2012. Cert este ca, la scurta vreme dupa trimiterea catre Codrut Seres a faimoasei apostile prezidentiale pe memoriul Alro, EH a anuntat renuntarea benevola la contractul cu Alro, care-i aducea o plusvaloare financiara constanta pana-n 2012. La randul sau, compania din Slatina a incheiat, aproape instantaneu, un contract de livrare directa cu producatorul de stat Hidroelectrica, de aceasta data pana-n 2013, in conditii economice si mai avantajoase decat cele din intelegerea anterioara cu EH (care oricum ii livra energie la cel mai mic pret din piata).
|
MIZA. ALRO si-a cumparat ieftin gaina care oua mormane de bani
|
ADITIONALUL. Conform unui act aditional, Alro a platit catre Energy Holding, in schimbul renuntarii la livrarea unei cantitati impresionante de energie (756,24 GWh, plus cate 3.000 GWh pentru fiecare dintre anii pana-n 2012), un pret de 4 milioane de dolari plus TVA. Imediat dupa publicarea in presa a unei pagini a actului aditional, document grevat de o severa clauza de confidentialitate, s-au facut conexiuni cu suma anuntata de fostul ministru al Economiei, Codrut Seres, intr-o declaratie publica, drept prezumtiv pesches indreptata - firesc, la valiza - catre Palatul Cotroceni. Ce nu s-a publicat, insa, este faptul ca, in conformitate cu alineatul 3) al articolului 1) din respectivul aditional, "pretul (n.r. - cele 4 milioane de dolari plus TVA) reprezinta in acelasi timp compensatie pentru incetarea inainte de termen a contractului de furnizare a energiei electrice incheiat intre Energy Holding, in calitate de furnizor, si Alro, in calitate de consumator eligibil".
Surse din piata energiei, contactate de Jurnalul National, ne-au declarat ca, la o marja minima de profit aplicata energiei livrate pe toata durata initiala a contractului, Energy Holding ar fi avut, pana-n 2012, castiguri de minim 5 ori mai mari decat cele 4 milioane de dolari incasate. Cu alte cuvinte, "baietii destepti" au acceptat benevol sa incaseze 4 milioane de dolari ca sa renunte la peste 20 de milioane de dolariâ¦
|
FURNIZOR. Pe site-ul ANRE, cap de lista la intermediarii "destepti"
|
"SI MAI DESTEPTII". Un alt element spectaculos din "saga energiei", voit nepublicat, este ca, odata scapat de intermediarul Energy Holding si din momentul incheierii contractului direct cu Hidroelectrica, combinatul de aluminiu din Slatina si-a castigat (sau "cumparat", dupa cum sustinea intr-o declaratie de presa) si statutul de furnizor de energie. Mai pe romaneste spus, marele consumator eligibil Alro a devenit, la randul sau, revanzator. Lucru confirmat, fara putinta de tagada, atat de lista furnizorilor de energie, disponibila pe site-ul Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), cat si de statisticile date publicitatii de insusi ministrul Vosganian. Cu alte cuvinte, Alro - care, conform informatiilor noastre, a livrat energie, intre altele, catre suratele sale de holding Alprom Slatina si Alum Tulcea - a intrat apasat in randurile "baietilor destepti ". Dat fiind ca, pe de o parte, consuma cel mai ieftin curent electric din Romania, respectiv ca, pe de alta parte, mai si poate revinde, se pare ca investitorii rusi de la Alro au devenit "cei mai destepti dintre baietii destepti ai energiei".