x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Curtea de Conturi: Achizițiile la Institutul „Matei Balș” sunt LEGALE

Curtea de Conturi: Achizițiile la Institutul „Matei Balș” sunt LEGALE

de Dan Constantin    |    10 Iul 2020   •   16:25
Curtea de Conturi: Achizițiile la Institutul „Matei Balș” sunt LEGALE

Controlul Curții de Conturi la Institutul „Matei Balș” a constatat că achizițiile de materiale și aparatură în perioada stării de urgență au fost făcute legal, fără abateri de la normativele în vigoare. Potrivit informațiilor prezentate de Adina Angelescu la Antena 3, actul de control cuprinde peste 500 de pagini, concilierea aducând și documentele  care atestă legalitatea și corectitudinea înregistrărilor contabile .

 Rezultatul controlului Curții de Conturi înlătură acuzațiile aruncate în spațiul public de o serie de „dezvăluiri”  pe „surse”, care au încercat să acrediteze existența unor achiziții ilegale sau la suprapreț la Institutul „Matei Balș”, menite să-l discrediteze pe profesorul Streinu Cercel, directorul Institutului.

×