x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cutremurele din Galaţi, în atenţia ministrului Costoiu: "Zona este monitorizată de specialişti"

Cutremurele din Galaţi, în atenţia ministrului Costoiu: "Zona este monitorizată de specialişti"

21 Sep 2014   •   12:52
Cutremurele din Galaţi, în atenţia ministrului Costoiu: "Zona este monitorizată de specialişti"

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu susţine că nu sunt motive de îngrijorare în privinţa cutremurelor din Galaţi, zona fiind monitorizată în permanenţă de specialişti.

Costoiu adresează, într-un comunicat de presă, locuitorilor aflaţi în aria de activitate seismică din judeţul Galaţi un apel la calm şi spune că activitatea seismică are un nivel scăzut, iar frecvenţa de producere este mică.

"Practic, magnitudini ale seismelor sub 2,0 Richter nu indică o îngrijorare privind zona Izvoarele, dar cu toate acestea situaţia este sub control şi permanent monitorizată de specialişti", precizează ministrul.

Potrivit comunicatului, informările Institutului Naţional de Fizică a Pământului (INFP), arată că până în data de 20 septembrie 2014, în judeţul Galaţi au fost înregistrate 10 cutremure cu magnitudini între 0 şi 1,8 grade Richter. Aceste cutremure nu au fost, însă, simţite la nivelul populaţiei şi s-au produs cu o frecvenţă şi de 5-6 zile între ele.

"Conform datelor INFP, acceleraţia maximă înregistrată la cutremurul de 1,8 grade Richter din data de 18 septembrie 2014 a fost de 1.84 cm/s2, ceea ce corespunde unei intensităţi de II-III grade pe scara Mercalli. La o intensitate de gradul II, cutremurul este slab, de regulă fiind simţit de puţine persoane, în special de persoanele aflate la etajele superioare ale clădirilor, în timp ce la o intensitate de gradul II, cutremurul este perceptibil, fiind simţit în interiorul clădirilor şi mai pronunţat la etajele superioare", se mai arată în comunicat. 

×