x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dacia lansează o serie limitată Logan, cu prilejul marcării a 10 ani de la debutul modelului

Dacia lansează o serie limitată Logan, cu prilejul marcării a 10 ani de la debutul modelului

de Agerpres    |    18 Iun 2014   •   22:34
Dacia lansează o serie limitată Logan, cu prilejul marcării a 10 ani de la debutul modelului

Dacia a prezentat miercuri o serie limitată a automobilului Logan, cu prilejul marcării a 10 ani de la lansarea, în 2004, a acestui model, cu cele mai mari cifre de vânzări din România.

Seria limitată aniversară, denumită "Logan 10 ani", va putea fi comandată începând de joi şi va fi expusă de săptămâna viitoare în showroom-urile din reţeaua Dacia, a declarat, la evenimentul de prezentare, Thomas Dubruel, directorul general al Renault Commercial Roumanie.

"Ediţia specială Logan este făcută în România, de către România şi pentru România", a afirmat Dubruel.

El a menţionat că, de la lansarea primului Logan, gama Dacia a ajuns să numere opt modele de automobile şi toate au fost înnoite în ultimii doi ani, Dacia având cea mai tânără gamă de automobile din Europa.

Seria limitată aniversară este dezvoltată pe baza nivelului de echipare Lauréate şi se prezintă publicului cu evoluţii exterioare atractive, dintre care proiectoare faţă dublu optice, sistem de semnalizare pe oglinzile retrovizoare, protecţii laterale de culoare neagră pentru portiere, mască de culoare roşu închis pentru blocurile optice spate, baghetă de decor de culoare neagră pentru bara de protecţie spate, jante de oţel de 16 inci Dark Metal.

Spaţiul interior beneficiază de o tapiţerie nouă, precum şi de o planşă de bord complet schimbată, dominată de consola centrală care încorporează un echipament prezent în premieră pe marca Dacia şi dedicat exclusiv clienţilor din România, respectiv aerul condiţionat cu reglare automată.

Seria limitată va fi echipată cu două tipuri de motorizări - un propulsor pe benzină (1.2 16V 75 CP) şi un altul pe motorină (1.5 dCi 75 CP). Paleta de culori disponibila rămâne cea valabilă pentru actuala gamă Logan.

Preţurile sunt de 9.400 euro (TVA inclus) în cazul motorizării pe benzină şi de 11.300 euro (TVA inclus) pentru motorizarea diesel.

În iunie 2004, preşedintele director general al Grupului Renault de la acea vreme, Louis Schweitzer, prezenta în faţa a 500 de reprezentanţi ai presei internaţionale, reuniţi la Technocentre, modelul Logan. Materializare a proiectului lansat în anul 1999 sub denumirea de cod X90, Logan avea să devină în scurt timp nu doar un indiscutabil succes comercial, ci şi modelul care a declanşat în rândurile clienţilor occidentali o nouă atitudine faţă de achiziţia de automobile.

"La momentul lansării Logan, obiectivul pe termen lung era livrarea a 200.000 de maşini pe an în România şi statele din regiunea Europei Centrale şi de Est. Logan reprezintă punctul de pornire în ascensiunea formidabilă a mărcii Dacia. Anul trecut au fost vândute 430.000 de automobile în întreaga lume, iar din 2004 numărul clienţilor pentru Logan şi familia de modele Logan este de 2,8 milioane", a declarat preşedintele Dacia, Nicolas Maure.

El a adăugat că investiţiile la Dacia se cifrează la două miliarde euro, uzina lucrează la capacitatea totală, iar Dacia este prima companie din România după cifra de afaceri.

Logan s-a impus, încă din primul său an complet de comercializare (2005), drept cel mai bine vândut model de pe piaţa auto din România. Dincolo de hotare, berlina produsă la Mioveni a devenit un adevărat simbol de reuşită industrială şi comercială, subiectul a numeroase studii despre evoluţia tiparelor de consum pe piaţa auto occidentală şi, în egală măsură, un punct de referinţă pentru ambiţiile altor constructori auto de a produce un vehicul comparabil.

În cei zece ani de carieră de până acum, Logan a cucerit peste 1,4 milioane de clienţi din 42 de ţări ale lumii, din nordul Europei, până în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, fără a uita Oceania şi America Centrală şi de Sud.

Ca punct de pornire pentru expansiunea mărcii Dacia, modelul Logan a stat la baza unei întregi familii de modele. Dacă în momentul lansării exista o singură versiune de caroserie (berlină tricorp), cu două motorizări pe benzină (1.4 MPI şi 1.6 MPI), de-a lungul anilor gama a evoluat, ajungând să cuprindă, în 2007, patru variante de caroserie (berlină, break, furgonetă şi pick-up) şi şase motorizări, din care trei pe benzină, una pe GPL şi două diesel.

A urmat apoi apariţia celei de-a doua game de modele - Sandero, care a completat succesul Logan în special pe pieţele occidentale. Chiar şi după extinderea numărului de membri ai familiei Dacia (în prezent aceasta cuprinde 8 modele), Logan a rămas un pilon de bază al mărcii pe numeroase pieţe. În Maroc, în Algeria, în Turcia, în Bulgaria şi în alte câteva pieţe din Europa Centrală şi de Est, Logan berlină continuă să fie cel mai vândut model Dacia.

În prezent, gama Logan din România cuprinde trei versiuni (Acces, Ambiance şi Laureate), cu preţuri care variază între 6.890 şi 11.400 de euro.

×
Subiecte în articol: dacia logan