x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dan Voiculescu a ajuns la Penitenciarul Rahova

Dan Voiculescu a ajuns la Penitenciarul Rahova

de Agerpres    |    08 Aug 2014   •   19:58
Dan Voiculescu a ajuns la Penitenciarul Rahova

Omul de afaceri Dan Voiculescu a ajuns la Penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

Voiculescu s-a prezentat anterior la IPJ Ilfov unde a fost aşteptat mandatul de executare a pedepsei în cazul omului de afaceri.  

Înainte de sentinţă, Dan Voiculescu vorbise cu ziariştii, explicându-le că nu este genul de om căruia condiţiile din închisoare să i se pară de nesuportat.

"Eu am un mare noroc legat de circumstanţele acestea. Până la 34 de ani, am stat cu soţia şi cu doi copii într-o cameră de 24 de metri. Aveam o sufragerie de opt metri şi, ce e interesant, WC-ul era în curte. Iarna nici nu vă povestesc cum era prin zăpadă să te duci la toaletă în curte. În momentul în care ai trăit până la 34 de ani în aceste condiţii, eu nu cred că condiţiile de la penitenciar pot fi mai rele decât alea. Pentru că oricum am înţeles că toaleta e înăuntru, nu e afară. Am înţeles că suntem doi-trei camarazi, nu mai mulţi, adică nu suntem un regiment. Condiţiile în sine nu sunt de natură să mă sperie. Nu sunt speriat. Îmi pare rău, sufăr, mă doare faptul că 12 oameni nevinovaţi suferă. Sunt nişte oameni extraordinari, care toată vaiaţa lor n-au făcut decât să muncească. Eu fiind vânat, a trebuit să se creeze ideea de privatizare ilicită. Ma deranjează că familia suferă fără vină. Produc rău în jurul meu fără să vreau. Dar asta este viaţa. Nu sunt resemnat şi n-am să fiu niciodată. Mi-am asumat o luptă cu demnitate, onoare, mult curaj. Nu e uşor să te lupţi cu preşedintele statului tău, care are toate pârghiile", a afirmat Dan Voiculescu.

×