Guvernul va majora de la 900 de lei la 2.250 de lei subvenţia acordată lunar angajatorilor care încadrează în muncă tineri absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ, absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap şi şomeri, a anunţat premierul Viorica Dăncilă.
"Continuăm măsurile pentru reducerea deficitului de forţă de muncă, identificat la nivel naţional, prin majorarea cuantumului subvenţiilor acordate angajatorilor. Avem pe ordinea de zi un proiect de act normativ prin care sprijinim angajatorii care încadrează în muncă şomeri şi persoane din grupuri vulnerabile, precum şi pe cei care încheie contracte de ucenicie sau de stagiu", a declarat Dăncilă, joi, la începutul şedinţei de Guvern.
Potrivit şefei Executivului, va fi majorată "de la 900 de lei la 2.250 de lei subvenţia acordată lunar angajatorilor care încadrează tineri absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ, absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri de lungă durată, şomeri care sunt unici susţinători ai familiilor monoparentale sau persoane aflate în apropierea vârstei de pensionare şi care îşi găsesc cu greu un loc de muncă".
Totodată, cuantumul primei de activare acordate şomerilor înregistraţi, care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, va creşte de la 500 de lei la 1.000 de lei, a precizat Dăncilă.
Ea a mai arătat că Guvernul va veni şi în sprijinul angajatorilor care vor încheia, în condiţiile legii, un contract de ucenicie sau de stagiu. "Aceştia vor beneficia, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie, respectiv de stagiu, de o sumă în cuantum de 2.250 de lei pe lună", a mai afirmat Dăncilă. AGERPRES