x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Daniel Suciu: Guvernul trebuie să facă investiţii şi în sufletul românilor, nu doar în infrastructură

Daniel Suciu: Guvernul trebuie să facă investiţii şi în sufletul românilor, nu doar în infrastructură

02 Mai 2019   •   15:04
Daniel Suciu: Guvernul trebuie să facă investiţii şi în sufletul românilor, nu doar în infrastructură

Vicepremierul Daniel Suciu a vizitat, joi, Centrul Cultural ''Mitopolit Iacob Putneanul'' din Putna, investiţie realizată prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), în valoare de 13,7 milioane de lei cu TVA, fiind primul centru din ţară de restaurare obiecte de cult, cărţi, tapiserii. 

''Chiar cred că guvernul acesta trebuie să facă investiţii şi în sufletul românilor, nu doar în infrastructură. Investiţiile în infrastructura sufletului nostru sunt la fel de importante. (...) Un centru cultural la o mănăstire, foarte bine făcut şi care încurajează renaşterea a tot ceea ce înseamnă ateliere tradiţionale în această zonă, de altfel renumită pentru cultura şi tradiţiile Bucovinei'', a spus Suciu. 

Potrivit vicepremierului, investiţia a presupus asigurarea utilităţilor sanitare şi electrice, instalaţii de securitate, voce, date, sonorizare, proiectare video şi reflectoare, instalaţii de încălzire, ventilare şi climatizare, utilaje şi echipamente noi. 

Totodată, vicepremierul a vizitat Mănăstirea Suceviţa, unde tot prin CNI se realizează lucrări de reabilitare, consolidare şi restaurare în valoare de 10 milioane de lei la clădirea bisericii, acoperiş, turnurile clopotniţă şi cele din incintă. 

La rândul său, directorul CNI, Manuela Pătrăşcoiu, a spus că, tot la Putna, CNI are în derulare o investiţie în valoare de 16 milioane de lei ce presupune construcţia unui centru social pentru bătrâni, ''Sf. Nectarie'', ce va dispune şi de un centru de recuperare, având ca termen de finalizare jumătatea anului 2020. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Daniel Suciu