Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din Turda, a cerut să fie eutanasiat, după ce a fost concediat pe rând de la Nokia și Meche şi a rămas fără niciun fel de benit, anunţă Mediafax. "Sunt disperat, nu am nicio formă de venit şi cred că eutanasierea ar fi soluţia în cazul meu. Am trimis o scrisoare deschisă la Guvern, la Preşedinţie, la Parlament, prin care am implorat să fiu eutanasiat de ziua mea, în 31 iulie. Nu vreau să ajung să mi se taie gazul, apa, curentul, iar din cauza mea să sufere şi ceilalţi locatari din bloc. Am fost foarte optimist până acum, tot am sperat că se va rezolva ceva, că voi găsi un loc de muncă , dar degeaba. Mai am trei ani până la pensie, dar nu mă angajează nimeni la 58 de ani", a declarat Mircea Florea.
Bărbatul a cerut în scrisoare să fie eutanasiat sub formă de cadou cu ocazia zilei sale de naștere.
"Implor organele statului român să-mi ofere un cadou pe care îl doresc cu ardoare, şi anume eutanasierea. Această scrisoare deschisă este un ultim ţipăt de disperare, întrucât la 12 iunie 2012 mi-am pierdut locul de muncă avut la Mechel Service Câmpia Turzii şi până în acest moment, terminând şi perioada de şomaj , nu am reuşit să îmi găsesc un alt loc de muncă .
Părăsit de familie (pentru acest motiv) şi fără niciun venit, singur singurel fiind, nu văd nicio alternativă de supravieţuire, aceasta fiind o a doua undă de seism din viaţa mea, care a durat din 2006 până în 2012. Negăsirea unui loc de muncă se datorează în primul rând vârstei. Nu mai pot îndura discriminările şi marginalizările la care sunt supus, discriminări la care cei în drept nu vor să se implice", a mai spus Florea.