x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Decizie la Iaşi - Obligată să fie mamă la 11 ani

Decizie la Iaşi - Obligată să fie mamă la 11 ani

21 Iun 2008   •   00:00

O fată de 11 ani din judeţul Neamţ care a rămas însărcinată în urma unui viol trebuie să păstreze sarcina, a decis Comisia de Etică a Maternităţii "Cuza Vodă" din Iaşi, unde a fost transferată fata.



O fată de 11 ani din judeţul Neamţ care a rămas însărcinată în urma unui viol trebuie să păstreze sarcina, a decis Comisia de Etică a Maternităţii "Cuza Vodă" din Iaşi, unde a fost transferată fata.

Decizia comisiei contrazice recomandarea medicilor de la Piatra Neamţ, care susţineau avortul.
"Comisia de Etică ia decizii doar în conformitate cu prevederile legii. Or, Codul Penal arată că la persoanele sub 14 ani întreruperea sarcinii poate avea loc doar dacă aceasta pune în pericol viaţa mamei sau dacă fătul prezintă malformaţii. În urma examinării, din punct de vedere medical, aceste lucruri nu au putut fi dovedite şi s-a decis ca sarcina să-şi continue evoluţia, sub supravegherea medicului obstetrician şi a medicului de familie", a declarat, ieri, Vica Todosciuc, directorul Maternităţii "Cuza Vodă" din Iaşi. Medicii ieşeni nu văd nici o problemă în faptul că decizia lor contravine recomandărilor medicilor de la Piatra Neamţ. "Cei de la Piatra Neamţ nu au putut să ia această decizie, aşa încît această responsabilitate ne-a revenit nouă", a adăugat dr. Todosciuc.

Florina V. (11 ani), din comuna Piatra Şoimului, judeţul Neamţ, a rămas însărcinată după ce a fost violată, în urmă cu patru luni, de unchiul său, în vîrstă de 19 ani.

×
Subiecte în articol: observator