x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Decizie şocantă a autorităţilor în cazul primarului din Ilfov acuzat de pedofilie

Decizie şocantă a autorităţilor în cazul primarului din Ilfov acuzat de pedofilie

de Carmina Pricopie    |    30 Iul 2021   •   07:20
Decizie şocantă a autorităţilor în cazul primarului din Ilfov acuzat de pedofilie

Pe scurt, imediat după reţinerea primarului de la Ştefăneştii de Jos pentru pedofilie, Consiliul Judeţean Ilfov a trimis un control la instituţia din subordine, pe care o finanţează, pentru a-i apăra pe toţi copiii din judeţul Ilfov. Rezultatul controlului este şocant: minora „a afirmat că atât ea, cât şi copilul său, nu sunt victime ale niciunei infracţiuni şi că doreşte să nu mai intervină autorităţile”.

 

Povestea anchetei-fulger cerute la DGASPC Ilfov

Imediat după reţinerea lui Ionel Robert Ştefan pentru act sexual cu minor, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov a dat un comunicat de presă, în care a pus la îndoială declaraţiile date de o victimă minoră într-un dosar penal înfiorător: „Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Petru Ștefan Thuma, a solicitat o anchetă la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov (DGASPC Ilfov), instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Ilfov, în urma informațiilor apărute în spațiul public în cazul minorei care susține că ar fi fost violată și care a adus pe lume un copil în 2018”.

Cu alte cuvinte, şeful Consiliului Judeţean Ilfov trimite control la instituţia din subordine, cumva de gura lumii, pentru că „minora susţine că ar fi fost violată”. Iar instituţia, DGASPC Ilfov, tace. Nimeni nu oferă nicio reacţie. Nici instituţia-mamă, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) nu are o reacţie publică. Nimeni.

 

Eliberarea primarului

Ulterior, primarul iese din arest la mai puţin de 24 de ore de la reţinere. Cu girul procurorului de caz chiar, care şi-a revocat atunci propria ordonanţă de reţinere emisă pe numele primarului pentru act sexual cu minor şi a altor doi complici.

Florin Bucur, zis Râmă, Radu Eftimie, zis Pele, Florin Lazarina și Nicoleta Bondoc. Ei sunt oamenii primarului Ionel Robert Ștefan. Cu doi dintre ei, primarul a și stat o noapte în arest. În aceeași celulă de la Secția 9. Toți, potrivit datelor de la dosar, s-au folosit de o fetiță de 12 ani ca să-și satisfacă plăcerile personale, dar și ca să-i gâdile orgoliul primarului și să și aibă un profit din asta. Acuzaţii oribile. Fetiţa avea, la vremea comiterii faptelor, 12 ani şi câteva luni. Iar rodul acestora: un băieţel, care acum are 2 ani şi câteva luni. La două săptămâni de la reţinerea şi eliberarea primarului comunei Ştefăneştii de Jos, unul dintre complici a fost arestat. Testele ADN au arătat că el este tatăl copilului. În rest, tăcere. Potrivit unor surse, dosarul de pedofilie zace în nelucrare la Poliţie şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.

 

Cum s-a făcut ancheta Consiliului Judeţean la DGASPC

Întrebat într-o solicitare oficială, ce s-a constatat în urma controlului dispus la DGASPC Ilfov, Consiliul Judeţean Ilfov, trimite un răspuns halucinant. Din hârtia oficială aflăm chiar că a fost un control serios, chiar dacă „minora susţine că a fost violată”, un control făcut de o comisie în perioada 17-29 iunie la DGASPC Ilfov. Pe 30 iunie 2021, comisia a întocmit un raport şi a dispus următoarele măsuri:

“- Efectuarea tuturor demersurilor în vederea asigurării privind respectarea drepturilor copiilor familiei, conform prevederilor Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată;

- Comunicarea măsurilor dispuse cu privire la mama minoră şi la copilul acesteia;

- Monitorizarea, în mod constant, a situaţiei cuplului mamă-copil”, se arată în răspunsul oficial primit de la Consiliul Judeţean Ilfov.

 

Doar că membrii comisiei au uitat când au mers în control la DGASPC să ceară date importante despre caz şi, la jumătate de lună distanţă de la încheierea controlului, au făcut alte cereri către DGASPC ca să afle din ce an victima minoră este în monitorizarea DGASPC: „Menţionăm că, potrivit adresei pr.32074/13.07.2021 a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov, înregistrată la Consiliul Judeţean Ilfov cu nr. 11402/14.07.2021, familia minorei se află în atenţia instituţiei din anul 2017”, este precizat în acelaşi răspuns. Asta naşte întrebări cu privire la seriozitatea controlului şi adevărata tematică a acestuia. „În urma reportajelor apărute în mass-media, reprezentanţii DGASPC Ilfov s-au autosesizat în vederea evaluării situaţiei întregii familii, astfel încât o echipă multidisciplinară a instituţiei s-a deplasat în mai multe rânduri la domiciliul familiei, aducând la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile lor atât minorei, cât şi părinţilor acesteia şi discutând inclusiv aspecte cu privire la situaţia medicală a tuturor membrilor familiei, situaţia şcolară a minorilor, situaţia financiară şi condiţiile locative. Totodată, în cadrul acestui demers, reprezentanţii DGASPC Ilfov au consiliat-o pe minoră cu privire la drepturile sale, aceasta declarând olografic că nu doreşte să meargă într-un centru maternal din subordinea DGASPC Ilfov, ci doreşte să locuiască alături de familia sa, care o sprijină financiar şi moral în creşterea copilului. De asemenea, minora a susţinut că face consiliere psihologică în privat şi că nu doreşte să fie inclusă într-un program de consiliere psihologică în cadrul DGASPC Ilfov. Totodată, aceasta a afirmat că atât ea, cât şi copilul său nu sunt victime ale niciunei infracţiuni şi că doreşte să nu mai intervină autorităţile. Pe de altă parte, mama minorei a declarat că refuză prestaţiile sociale financiare oferite de către primăria din localitate. Cazul este monitorizat, în continuare, de către reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov, pentru a se asigura că este respectat interesul superior al minorilor”, se arată în documentul trimis la solicitarea noastră. Cu alte cuvinte, DGASPC Ilfov nu a iniţiat nicio procedură pentru că nu a vrut victima unor violuri repetate, care ar mai fi dat şi declaraţie cu propria mână că nu vrea ca autorităţile să mai intervină în cazul ei. Iar procurorii care anchetează aceste violuri repetate nu au cerut până la această oră nicio măsură de protecţie pentru victimă şi copilul acesteia.

 

Dosarul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov

Doar că, şi cei care au cerut ancheta la DGASPC şi DGAPSC au uitat că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov mai există un dosar penal care vizează fapte de corupţie. Potrivit unor surse, primarul acuzat de act sexual cu minor ar fi avut acces la dosarul copilei de la DGASPC şi la evaluarea psihologică a acesteia făcută pentru dosarul penal de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.

 

×
Subiecte în articol: Ionel Robert Ștefan