x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Decorat post-mortem cu Ordinul Naţional "Steaua României"

Decorat post-mortem cu Ordinul Naţional "Steaua României"

de Violeta Fotache    |    09 Apr 2009   •   00:00

Maiorul Iuliu-Vasile Unguraş, ucis marţi în Afganistan, a fost ieri decorat post-mortem de către preşedintele României, Traian Băsescu, cu Ordinului Naţional "Steaua României".



Şeful statului a semnat ieri decretul prin care a conferit post-mortem acest ordin, în grad de Cavaler, "în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru devotamentul excepţional dovedit în timpul executării unei misiuni de patrulare în teatrul de operaţiuni din Afganistan, în care şi-a sacrificat viaţa", conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Şi ceilalţi patru militari răniţi în timpul aceleiaşi misiuni de patrulare au fost decoraţi. Sergentul Orban Iosif Csaba-Attila a primit Medalia Naţională "Serviciul Credincios" clasa a II-a, cu însemn de război, caporalii Creţu Viorel Adrian-Gabriel şi Vargău Eugen şi fruntaşul Lungu Constantin Mădălin au fost decoraţi cu Medalia Naţională "Serviciul Credincios" clasa a III-a, cu însemn de război.

Căpitanul Iuliu-Vasile Unguraş conducea o misiune de patrulare, formată din patru autovehicule Humvee, din cadrul Batalionului 21 Manevră, pe Autostrada A1, Kandahar - Kabul. La 20 de kilometri nord-est de Qalat, unul dintre autovehicule a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei, ofiţerul şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru militari români au fost răniţi.

×
Subiecte în articol: observator