x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dezbatere online pe tema Bistroe

Dezbatere online pe tema Bistroe

de Alexandru Nastase    |    26 Iul 2007   •   00:00


Autorităţile ucrainene au organizat ieri o dezbatere online pe tema controversatului Canal Bistroe, din Delta Dunării.



Autorităţile ucrainene au organizat ieri o dezbatere online pe tema controversatului Canal Bistroe, din Delta Dunării. Discuţia a fost coordonată de Viktor Bezdolniy, directorul companiei de stat Delta Lotsman, care se ocupă de amenajarea canalului, prezent şi la Tulcea in urmă cu o săptămănă, la o dezbatere publică organizată de partea romănă. Ucrainenii au pus in discuţie rezultatele ultimelor două consultări publice de la Vilkovo şi Tulcea despre impactul asupra mediului in plan transfrontalier al Canalului Bistroe. Pe ordinea subiectelor s-au mai aflat poziţia Convenţiei Espoo referitor la cazul Bistroe, adoptată la Conferinţa de la Geneva din 26-28 iunie 2007, şi crearea unui media-forum al Dunării (in cadrul căruia să se discute dezvoltarea infrastructurii pentru transportul pe fluviu).


BANI DE LA BUGET. Intrebările au fost adresate in rusă, ucraineană, romănă şi engleză, Bezdolniy răspunzănd in rusă. Directorul Delta Lotsman a făcut precizări referitoare la modul de finanţare a proiectului Bistroe, ştiut fiind faptul că firma care a inceput lucrările la canal (compania germană Moebius) a renunţat la proiect după ce nu a mai fost plătită de autorităţile de la Kiev. Bezdolniy a spus că pănă in 2005 compania sa nu a primit nici un fel de finanţare pentru executarea proiectului, dar la sfărşitul lui 2006 a primit 17 mil. grivne de la guvernul de la Kiev. Conform "Legii bugetului Ucrainei pe 2007", pentru proiectul Bistroe au fost alocate 38,1 milioane de grivne, bani la care s-au adăugat in luna iunie alte 30 de milioane de grivne din partea Parlamentului şi a Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor. Oficialul ucrainean a mai precizat că la inceputul lunii iulie au avut loc negocierile pentru lucrările de constructie a barei de la gura de vărsare a Braţului Bistroe, conform cerinţelor Legii achiziţiilor publice din Ucraina. Banii pentru această lucrare vor fi viraţi de la bugetul de stat pănă la sfărşitul anului 2007. Amănunte despre conferinţa organizată de ucraineni puteţi găsi şi in Jurnalul Naţional de măine.

×
Subiecte în articol: verde! bistroe