x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dialog Băsescu - Putin pe problema gazelor

Dialog Băsescu - Putin pe problema gazelor

de Veronica Micu    |    Ovidiu Ciutescu    |    07 Ian 2009   •   00:00
Dialog Băsescu - Putin pe problema gazelor

În această dimineaţă, întreg tranzitul de gaz de pe teritoriul Ucrainei, destinat Europei, a fost sistat, a anunţat purtătorul de cuvânt al societăţii ucrainene Naftogaz, Valentin Zemlianski. Pe fondul acestei crize, preşedintele Traian Băsescu l-a sunat marţi seara pe premierul rus, Vladimir Putin, pentru a discuta despre problemele legate de sistarea tranzitului gazului rusesc pe teritoriul Ucrainei. Prim-ministrul rus a avut o convorbire telefonică pe aceeaşi temă şi cu omologul său bulgar informează Itar-Tass.



Conform acestei surse, Putin le-a transmis atât lui Aleksei Miller, preşedintele Gazprom, cât şi şefului Serviciilor Federale Vamale, Andrei Belianinov, că oficialul român şi cel bulgar s-au arătat extrem de îngrijoraţi de situaţia actuală, determinată de suspendarea de către Rusia a livrărilor de gaze naturale către Ucraina, măsură care a afectat aprovizionarea a numeroase ţări europene, inclusiv România şi Bulgaria. Agenţia rusă nu precizează dacă Traian Băsescu a primit vreo asigurare în ceea ce priveşte rezolvarea acestei crize.


La ora locală 7.44, (5.44 GMT), "Rusia a oprit întreg tranzitul prin Ucraina", spune Zemlianski. "Rusia a lăsat Europa fără gaz", a adăugat sursa citată. Livrările pentru Republica Cehă au fost, de asemenea, întrerupte marţi seară, potrivit importatorului RWE Transgas, citat de agenţia de presă cehă CTK. Şi livrările de gaz rusesc pentru România au fost întrerupte. Tranzitul prin punctul Medieşul Aurit a fost oprit. Practic, în acest moment, România nu mai primeşte gaz din partea Rusiei. România consumă, zilnic, 61,5 milioane metri cubi de gaz. Dintre acestea, 33 de milioane provin din producţia curentă, 26 de milioane din depozitele stocate, iar restul din import. Prin punctul de intrare Medieşul Aurit intrau, zilnic, 2,5 milioane metri cubi de gaz. În noaptea de luni spre marţi, livrările de gaz rusesc către Bulgaria, Grecia, Turcia şi Macedonia au fost oprite. Printre ţările afectate se numără şi România, în condiţiile în care livrările de gaze ruseşti către ţara noastră, prin punctul de intrare Isaccea, au fost, de asemenea, oprite. Un alt stat afectat de conflictul ruso-ucrainean a fost Croaţia, căreia Gazprom a încetat să îi mai livreze gaze naturale. De asemenea, numai 10% din gazul rusesc a fost livrat, marţi, în Austria. În Bosnia, însă, gigantul a scăzut tranzitul cu 50% din valoarea anterioară. Reprezentanţii Naftogaz se vor întâlni joi cu oficialii Gazprom pentru a discuta despre situaţia gazelor.

×
Subiecte în articol: observator