x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DNA l-a trimis în judecată pe deputatul Ion Ochi

DNA l-a trimis în judecată pe deputatul Ion Ochi

23 Iun 2015   •   16:45
DNA l-a trimis în judecată pe deputatul Ion Ochi

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe deputatul Ion Ochi, la data faptelor vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, pentru luare de mită și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

PUBLICITATE
 
Tot sub control judiciar, pentru fapte similare, au fost deferiți justiției: Viorel Costea — șef al Direcției de Administrare Drumuri, Nicolae Blaga — director al Serviciului de Administrare Drumuri, funcții deținute în cadrul CJ Brașov la data faptelor, Todorică Constantin Șerban — primar al localității Prejmer la data faptei, Cristian Dorin Nica — director general SC Conforest SA la data faptei. În dosar, în stare de libertate, a fost trimis în judecată Neculai Tăutu, diriginte de șantier.

DNA arată, într-un comunicat transmis marți Agerpres, că în a doua jumătate a anului 2011, fără respectarea prevederilor OUG 34/ 2006 privind achizițiile publice, Ion Ochi, în înțelegere cu Dorin Nica, i-a încredințat acestuia execuția unor lucrări de reparații ale unui drum județean, respectiv DJ 112D, km 7+218 — 11+300, situat între localitățile Prejmer și Lunca Câlnicului.

Anchetatorii susțin că astfel s-a urmărit atât obținerea unor foloase materiale necuvenite, cât și capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau să se desfășoare în toamna anului 2012, alegeri în urma cărora a și devenit deputat.

Procurorii au constatat că lucrările au fost efectuate în proporție de aproximativ 60%, în perioada noiembrie — decembrie 2011, fără să existe vreo cerere din partea CJ Brașov, fără a exista vreun contract, fără specificații tehnice și fără supraveghere din partea unui diriginte de șantier.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: dna judecata ion ochi deputat