x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în medicina românească! Eminentul chirurg român dr. Vasile Cândea a murit. El e omul care i-a salvat viaţa lui Duckadam în 1986

Doliu în medicina românească! Eminentul chirurg român dr. Vasile Cândea a murit. El e omul care i-a salvat viaţa lui Duckadam în 1986

14 Ian 2020   •   17:51
Doliu în medicina românească! Eminentul chirurg român dr. Vasile Cândea a murit. El e omul care i-a salvat viaţa lui Duckadam în 1986

Vasile Cândea, cunoscut chirurg și fostul director al Institutului de Boli Cardiovasculare C. C. Iliescu, a murit. El este omul care i-a salvat viaţa lui Helmuth Duckadam în 1986, la două luni după finala Cupei Campionilor de la Sevilla, printr-o operaţie complicată la braţul drept.

Ministerul Sănătății a transmis un mesaj de condoleanțe prin care a făcut, de altfel, tristul anunț.

 

„Regretăm trecerea în neființă a reputatului general (r) prof.dr.Vasile Cândea, eminent chirurg român, președinte al Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară, președinte de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, director al Institutului de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu și Centrului de Boli Cardiovasculare al Armatei, autorul a peste 750 de lucrări științifice, comunicate și publicate în reviste de specialitate din țară și de peste hotare sau la congrese, simpozioane naționale sau internaționale.

 

Prof.dr. Cândea a fost o personalitate de prim rang în domeniul chirurgiei cardiovasculare,  un profesionist desăvârșit, dascăl pentru mai multe generații și medic iubit de pacienții săi, care a salvat mii de vieți. Lasă în urmă o viață de muncă, rodnică și elevată, însuflețită de vocație și pasiune, dedicată cunoașterii științifice”, transmite Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.

„A fost un privilegiu pentru mine să mă număr printre elevii domnului profesor. Transmit condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească!”, a transmis Horațiu Moldovan, secetar de stat în Ministerul Sănătății.

Medicul s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani și a fost unul dintre cei mai respectați chirurgi din țara noastră. A fost autorul a peste 750 de lucrări științifice publicate în reviste de specialitate din întreaga lume.

 

×
Subiecte în articol: Vasile Cândea