Este doliu în presa din România! Dan Porcuțan, un jurnalist de la Monitorul de Cluj, a murit la vârsta de 30 de ani.
„În decursul zilei de joi, colegul și prietenul nostru Dan Porcuțan a plecat la cele veșnice.
Mereu e greu să îți iei rămas bun de la cineva drag, mai ales de la un om cu care ai lucrat ani de zile cot la cot, cu care ai împărțit momente inedite, râsete, lacrimi, uneori și frustrări. Un om cu care am dezbătut subiecte, cu care am fost pe teren, alături de care am încercat să transmitem cele mai corecte informații cititorilor.
Dan era mereu vesel, mereu energic, iubea presa și iubea sportul. S-a îndrăgostit de ciclism și colinda toată țara pe bicicletă. De pe unde mergea, mereu ne trimitea poze, să vedem și noi cum stă treaba în România asta a noastră. Fiindcă el era pasionat și de fotografie, ba mai mult, a reușit să le insufle și altora această dragoste”, au scris colegii săi de la Monitorul de Cluj.
Jurnalistul a fost internat în urmă cu câteva zile la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj-Napoca unde a suferit o intervenție chirurgicală. A fost externat în cursul zilei de ieri. În timp ce se afla acasă a acuzat dureri în piept, iar la scurt timp a făcut stop-cardio respirator. Medicii nu au mai putut face nimic pentru el.