Fostul şef al statului Ion Iliescu a fost audiat marţi seară pentru prima oară in dosarul penal privind mineriada din 13-15 iunie 1990.
Concret, el a dat prima declaraţie olografă, intinsă pe 11 pagini, in care a desluşit anchetatorilor că nu a dat ordin să se tragă in manifestanţii aflaţi in Piaţa Universităţii inainte de venirea minerilor. El a fost audiat in dosarul privind moartea mai multor persoane, in care recent procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, a infirmat inceperea urmăririi penale impotriva lui, din pricina mai multor vicii procedurale.
INCÃ... 50 DE AUDIERI. Ion Iliescu s-a prezentat la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică (SUPC) din Parchetul Instanţei Supreme marţi, la ora 18:00, insoţit de avocatul Ion Neagu. El a primit un exemplar după rezoluţia de infirmare a inceperii urmăririi penale pe care o dispusese in vară generalul Dan Voinea. Potrivit şefului SUPC, procurorul-şef Marius Iacob, ancheta vizează moartea unor persoane impuşcate de militari in zona Universităţii şi Romarta Copiilor in ziua de 13 iunie, inainte de venirea minerilor. In afara audierii fostului şef al statului, planul de anchetă prevede audierea a incă 50 de persoane, militari şi civili, martori la evenimente, rude ale persoanelor decedate.
POZIŢIE. Ion Iliescu şi-a spus punctul de vedere asupra mineriadei din iunie 1990. "Am prezentat procurorilor o declaraţie despre ce a insemnat mineriada in istoria ţării", a spus fostul preşedinte, făcănd trimitere la mai multe cărţi publicate in materie. Potrivit Mediafax, Iliescu a reafirmat că la 13 iunie actele de vandalism au fost provocate de "aşa-zişi grevişti ai foamei". "După ce s-a evacuat piaţa de cei care mergeau la spectacole serale, au rămas trei săptămăni aşa-zişi grevişti ai foamei. Pe 11 am avut o inţelegere cu ei, pe 13 a inceput evacuarea pieţei. După-amiaza şi seara zilei de 13 am asistat la acte de vandalism pur şi simplu, şi poliţia nu a fost capabilă să facă faţă. Şi unii incearcă să arunce răspunderea pe factorii de putere, spun că factori de putere au subminat puterea in acest stat. E aberant, adică cei care reclamă sunt făptuitorii de acte anarhice şi vandalism in această ţară. Am dat o declaraţie sintetică (procurorilor - n.r.) in care mi-am exprimat punctele de vedere in legătură cu aceste lucruri", a mai spus fostul şef al statului.
Plăngere impotriva lui Dan Voinea
Preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor (AVM), Viorel Ene, a anunţat miercuri că a cerut demiterea procurorului militar Dan Voinea pe care il acuză de abuz in serviciu pentru că ar fi tergiversat soluţionarea dosarului privind vinovaţii de evenimentele din iunie 1990.
Preşedintele AVM, Viorel Ene, a avut miercuri o intălnire cu procurorul Marius Iacob, şeful Secţiei de Urmărire penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General, care coordonează instrumentarea dosarului mineriadei din iunie 1990. Printr-o scrisoare deschisă adresată procurorului general al Romăniei, Laura Codruţa Koveşi, preşedintelui Traian Băsescu şi preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Anton Pandrea, Asociaţia Victimelor Mineriadelor solicită demiterea procurorului militar Dan Voinea şi susţine că acesta se face vinovat de abuz in serviciu.
Preşedintele AVM consideră că demiterea lui Voinea, după ce procurorul general a infirmat inceperea urmăririi penale pentru Ion Iliescu, ar fi un semn de normalitate şi un semn că "Parchetul chiar doreşte să afle vinovaţii pentru mineriada din 1990".
Viorel Ene a declarat că cei mai mulţi dintre cei vinovaţi pentru violenţele din iunie 1990, nominalizăndu-i pe Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, fostul lider sindical al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma, sunt doar martori in această cauză. Preşedintele AVM a mai spus că ar fi inaintat deja o plăngere, impotriva lui Dan Voinea, prin care solicită despăgubiri de patru miliarde de lei.