x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Românii, drona şi brăilenii. Până acum nu a fost nimeni rănit din pur noroc. Iohannis îşi vede liniştit de golf

Românii, drona şi brăilenii. Până acum nu a fost nimeni rănit din pur noroc. Iohannis îşi vede liniştit de golf

de Redacția Jurnalul    |    31 Mar 2024   •   06:00
Românii, drona şi brăilenii. Până acum nu a fost nimeni rănit din pur noroc. Iohannis îşi vede liniştit de golf

În cazul unui incident pe securitate naţională, intervin procedurile de comunicare strategică, unde mesajul trebuie aprobat de la cel mai înalt nivel, dar ce te faci când nimeni nu îndrăzneşte să-l deranjeze de la golf pe şeful statului? MApN transmite un comunicat în care nu spune nimic.

Toată lumea se comportă ca şi cum n-ar fi trecut o dronă cu explozibil pe deasupra brăilenilor. Cei responsabili ne spun că nu este nimeni rănit şi nu ne atacă nimeni, fără să ia vreo măsură prin care să şi garanteze acest lucru pentru incidentele viitoare. Din septembrie cad drone militare pe teritoriul României fără să se facă nimic, în afară de alertarea populaţiei. De data aceasta, la Brăila, nu a fost alertată populaţia, posibil drona nici nu a fost văzută pe radar, arată www.monitorulpartidelor.ro.

Să sperăm că după weekend, când revin guvernanţii la muncă, vom afla mai multe despre drona căzută la Brăila: a fost văzută pe radar, este dronă militară sau civilă, a fost o explozie la impact cum susţin unii martori, are elemente de cercetare/supraveghere sau explozibil, a fost alertată Poliţia Aeriană.

Fostul şef al Statului Major al Apărării, generalul (r) Ştefan Dănilă consideră că autorităţile ar fi putut face mai mult să oprească dronele. „Încă o situaţie în care bâlbele autorităţilor generează neîncredere şi anxietate. Unii spun ca nu au legislaţie să intervină, alţii obligaţi prin lege spun ca nu e treaba lor. Totul este simplu, prevăzut în legi, trebuie doar aplicate. Este o situaţie de urgenţă, punctuală şi trebuie gestionată de către DSU. Oricine descoperă, sesizează, vede ceva anormal, un potenţial pericol trebuie să sune la 112. DSU identifică instituţiile care au capacitatea de a rezolva problema şi le alertează. Dacă MAI nu are capacitatea tehnică necesară, este solicitat MApN, care este prevăzut cu funcţie de sprijin. Fiecare ştie ce are de făcut. Comunicarea publică este în sarcina DSU, structura responsabilă pentru astfel de situaţii. NU este MApN!!!” a postat pe o reţea de socializare generalul Dănilă.

Şi actualul şef al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, dădea vina pe politicieni pentru dronele căzute în Deltă, într-un interviu pentru Europa Liberă de la finalul lunii ianuarie: „Până nu se modifică legi precum cea a Apărării, de organizare şi funcţionare a Ministerului Apărării Naţionale, cea privind regimul armelor şi muniţiilor, Armata nu are libertatea deplină de a folosi armamentul pe timp de pace, în afara obiectivelor militare sau a terenurilor de instrucţie.”

Generalul Gheorghiţă Vlad explica, unei televiziuni din Suedia, în septembrie 2023, când era locţiitor al şefului SMAp, că Armata României a dislocat 600 de militari în nordul Dobrogei, alături de radare mobile, iar sistemele de apărare antiaeriană au fost activate.

„Am dislocat radare, avem apărarea activată şi am avut discutii cu aliaţii noştri pentru a găsi soluţii pentru a rezista în faţa agresiunii ruse,” a adăugat generalul Vlad în cadrul unui interviu

De asemenea, generalul român a precizat că va fi folosită toată puterea militară pentru apărarea teritoriului naţional: „În funcţie de nivelul ameninţării, suntem gata să folosim toată puterea militară pentru a apăra teritoriul românesc”.

Acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece Armata nu poate folosi arme de război în afara poligoanelor fără o bază legală, bază care încă nu a fost creată de politicieni.

Până acum nu a fost nimeni rănit din pur noroc. Să sperăm doar că vom fi norocoşi în continuare, că la altceva văd că nu putem spera. Din toată această bâlbâială, Armata este singura care pierde la imagine, dar politicienii nu sunt îngrijoraţi, deoarece erau oricum deranjaţi că românii aveau prea multă încredere în instituţia militară.

Cei care câştigă pe moment sunt politicienii. Iohannis îşi vede liniştit de golf, iar Ciucă şi Ciolacu nu trebuie să se agite să dea explicaţii şi să muncească să creeze cadrul legal pentru Armată să doboare dronele care intră neautorizat în ţara noastră. Nici ministrul de Externe nu trebuie să trimită scrisori de protest la Ambasada Rusiei, dacă a fost vorba de o dronă de-a lor aşa cum s-a întâmplat în cazurile anterioare.

Actualii guvernanţi se poartă cu poporul român ca şi cum ar fi un copil care nu înţelege ce se întâmplă şi nu trebuie speriat cu detalii. Să ne bazăm în continuare pe noroc! Am trecut prin multe aşa de-a lungul istoriei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: drone bâlbe autoritati