Controlul inceput in urmă cu două săptămăni la şantierului Drumului Naţional 66A - supranumit drumul lui Băsescu - s-a incheiat in această săptămănă, concluziile fiind suprinzătoare.
Garda Naţională de Mediu, Inspecţia de Stat in Construcţii, Apele Romăne Craiova, Ocolul Silvic Lupeni au constatat că nu a fost respectată soluţia tehnică avizată de proiectant, astfel că "prin lucrările de excavaţie, constructorul (CCCF-FDP Timişoara SA) a distrus vegetaţia forestieră aflată la limita Parcului Naţional Retezat", se arată intr-un comunicat al Gărzii Naţionale de Mediu.
AMENZI. GNM anunţă că a sancţionat constructorul cu 60.000 lei, iar ca sancţiune complementară s-a stabilit readucerea terenului la forma iniţială. De asemenea, "pentru nerespectarea regulamentului şi planului de management, respectiv pentru că nu a fost efectuată corect delimitarea Parcului Naţional Retezat şi nu s-a efectuat supravegherea activităţilor desfăşurate pe suprafaţa Rezervaţiei, Administraţia Parcului Naţional Retezat a fost amendată de comisarii GNM cu suma de 2.000 lei". In urma controlului, s-a mai constatat că activitatea de construcţie a drumului se desfăşura fără avizul NATURA 2000 (aviz ce trebuie eliberat de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile), fapt care a impiedicat şi obţinerea acordului de mediu din partea Agenţiei de Protecţie a Mediului Hunedoara. Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au stabilit sistarea activitătii lucrărilor pănă la intrarea in legalitate. Controlul la drumul lui Băsescu a inceput la data de 7 iunie, din dispoziţia Comisarului general al Gărzii Naţionale de Mediu.