x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DRUMURILE ILEGALE DIN PARCUL NAŢIONAL MUNŢII RODNEI - Garda de Mediu a amendat Primăria Romuli

DRUMURILE ILEGALE DIN PARCUL NAŢIONAL MUNŢII RODNEI - Garda de Mediu a amendat Primăria Romuli

05 Noi 2008   •   00:00

Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud a aplicat o amendă de 100.000 de lei Primăriei Romuli, pentru cei 600 de metri de drum forestier modernizaţi, care au depăşit limita zonei de conservare din Parcul Naţional Munţii Rodnei.



Comisarul-şef al Gărzii de Mediu, Ioan Borş, a declarat ieri că s-a decis aplicarea sancţiunii maxime în acest caz deoarece parcul este o arie protejată, iar primăria nu avea aviz din partea Administraţiei Parcului pentru a efectua lucrări de modernizare a acelei porţiuni de drum.

VA CONTESTA DECIZIA

Primarul comunei Romuli, Ioan Moniţa, spune că deja a luat măsuri privind contestarea acestei amenzi în instanţă, pe motiv că drumul, modernizat prin fonduri SAPARD, a avut toate avizele cerute prin certificatul de urbanism emis de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. “Nu se doreşte să se afle adevăraţii vinovaţi. Dar există şi instanţele de judecată, dacă cei de la Mediu vor doar să scoată vinovaţi, nu să îi şi găsească”, a spus Moniţa. Amenda primită de Primăria Romuli vine în contextul descoperirii, la începutul lunii octombrie, a două drumuri, fiecare în lungime de 2,5 kilometri, care au fost trasate ilegal, cu buldozerul, prin Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe domeniul comunelor Romuli (judeţul Bistriţa-Năsăud) şi Moisei (Maramureş). De asemenea, s-a descoperit că Primăria Romuli a intrat cu 600 metri în zona ariei protejate, în momentul în care s-au efectuat lucrările de modernizare a unui drum forestier. Drumul forestier de pe raza comunei Romuli, în lungime de 12,5 kilometri, a fost modernizat printr-un proiect SAPARD, în valoare de 2,6 milioane de lei, iar acesta face legătură spre Izvorul Albastru al Izei, de pe raza comunei maramureşene Moisei.

ANCHETA CONTINUĂ
Din primele date ale anchetei a reieşit faptul că a fost găsit un buldozer fără numere de înmatriculare în apropierea cabanei unui cunoscut om de afaceri bistriţean, Pavel Sângeorzan, care administrează în zonă un fond de vânătoare. Anchetatorii îi caută, în continuare, pe vinovaţi. Singura sancţiune aplicată până acum a fost cea dată de Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei rangerului care ar fi trebuit să supravegheze zona unde au apărut cele două drumuri.

×
Subiecte în articol: verde! romuli