x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ecaterina Andronescu: "Programa şcolară va curpinde patru ore de sport"

Ecaterina Andronescu: "Programa şcolară va curpinde patru ore de sport"

15 Iun 2009   •   00:00

În programa şcolară vor rămâne patru ore de sport, a precizat Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu. Aceasta i-a răspuns preşedintelui Traian Băsescu, după ce şeful statului i-a cerut dumincă să nu scoată sportul din programă. Conform noii programe însă, sunt prevăzute numai două ore obligatorii de sport.



Pentru că în timpul şedinţei de Guvern de duminică nu a putut să-i răspundă şefului statului, Ecaterina Andronescu a precizat că orele de sport şi de logică nu vor fi reduse în programa şcolară, informează antena3.ro.

În luna martie însă, odată cu discuţiile despre noua programă şcolară, Ecaterina Andronescu anunţa că obligatorii sunt numai două ore de sport, nu patru.

Ministrul a precizat însă că cele două ore de sport extracuriculare vor fi în afara orelor de clasă, dar obligatorii pentru elevi.

Anunţul reducerii numărul orelor de sport a stârnit protestele vehemente ale profesorilor, foştilor sportivi şi elevilor. (V.A.)

×
Subiecte în articol: scoala