x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Emilian Eva, procurorul din dosarul "Telepatia", SUSPENDAT din funcţie

Emilian Eva, procurorul din dosarul "Telepatia", SUSPENDAT din funcţie

13 Iul 2015   •   12:50
Emilian Eva, procurorul din dosarul "Telepatia", SUSPENDAT din funcţie
Sursa foto: Emilian Eva / antena3.ro

"În şedinţa din data de 13 iulie 2015, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcţie a domnului Eva Emilian, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, ca urmare a dispunerii faţă de acesta a măsurii arestării preventive.

Citeşte şi Medici din Iasi terorizati de ''Fratelli Eva''

Hotărârea Secţiei a fost luată în temeiul dispoziţiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi art. 62 alin. (1) lit. a1) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare" se arată într-un comunicat de presă.

Citeşte şi Emilian Eva, procurorul din dosarul "Telepatia", ARESTAT preventiv

Procurorul Emilian Eva a fost arestat pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de mai multe infracţiuni, între care spălare de bani, luare de mită şi fals în declaraţii.

Citeşte Cum reuşea Emilian Eva să îşi înşele partenerii de afaceri

Decizia Înaltei Curţi nu este definitivă şi poate fi contestată de magistratul ieşean. Măsura este executorie, însă, motiv pentru care procurorul ieşean va fi încarcerat.

Citeşte şi Emilian Eva, cel care a instrumentat Dosarul „Telepatia”, spăla dosare . Procurorul- dealer, reținut de DNA

Acuzat că ar fi câştigat peste 300.000 de euro din comerţul ilegal cu opere de artă, Emilian Eva susţine că este nevinovat şi că nu a vândut niciun tablou. Eva a declarat că a cumpărat tablourile din pasiune pentru artă şi din banii săi.

×
Subiecte în articol: Emilian Eva dosarul telepatia