x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Exclusiv - Bustul lui Stanculescu

Exclusiv - Bustul lui Stanculescu

de Andrei Paunescu    |    20 Oct 2005   •   00:00
Exclusiv - Bustul lui Stanculescu

Generalul Victor Athanasie Stanculescu a dezvaluit unul dintre secretele pe care le-a tinut ascunse in beci mai bine de 15 ani.

Pe generalul Stanculescu l-am vizitat pentru un interviu pe care l-a oferit revistei Flacara lui Adrian Paunescu. La sfarsit, mi-a facut o surpriza, dezvaluind unul dintre secretele pe care, la 77 de ani, simte nevoia sa le scoata la lumina.

Generalul m-a luat din camera de la etaj a casei sale, unde purtasem dialogul pana atunci, si m-a dus in curte, unde, sub cladire, are ascunsa si acoperita de cateva straturi de celofan negru bine prins in sfori o statuie de bronz. Tragand de celofan, ca sa-si descopere figura imortalizata, Victor Stanculescu a transmis in direct, ca pentru un canal tv si vorbind ca despre altcineva, dezvelirea propriului bust:

Jurnalul National: Ce surpriza imi pregatiti?
Victor Stanculescu: Imi spunea cineva odinioara: "Domn’ general, de ce nu v-au ridicat statuie?". Pai hai, ca tot sunteti aici, sa v-o arat. Sunteti primul si singurul care va avea informatia si imaginea asta. Da, am statuie. Mi-a facut-o Marius Butunoiu. Eram prim-adjunct al ministrului Apararii Nationale. Marius Butunoiu mi-a facut-o, din prietenie pentru mine, ca l-am ajutat sa faca toate monumentele alea de la Bucuresti, Oradea, Arad si asa mai departe, ca eram seful Departamentului de Inzestrare a Armatei. I-am pus la dispozitie bronz, asta am facut, nu alt ajutor. Mi-a facut un bust si m-a intrebat unde sa-l puna. Uite unde mi-am pus-o eu, nu el: sub casa, ascunsa. Langa broasca testoasa pe care o am de 28 de ani si care a facut mizerie. Scuzati-o, dar nu puteam sa ma despart de ea. Cat a fost frig, am tinut-o in casa pe doamna Fifi, azi am scos-o, dar nu am avut timp sa fac curat. Dezvelirea monumentului lui Victor Stanculescu se face aici, in subsol, in 27 septembrie 2005, special pentru domnul Andrei Paunescu!

Mi se pare un lucru curajos, atat pentru sculptor, cat si pentru dvs., sa aveti statuie din timpul vietii, si inca pe vremea lui Ceausescu, atunci cand nu aveau statuie decat el si mortii. Ati ascuns-o? Familia ce a zis?
Stati sa vedeti cum a aflat nevasta-mea de statuie: a auzit de la bucatarie, stand acolo, o convorbire de la poarta de intrare. "Cum s-o bagam pe asta inauntru?" "Tu ia-o de jos, eu o iau de urechi." Si ea, foarte curioasa, a iesit sa-mi bata la geam: pe cine sa iau eu de urechi? Unul tinea de baza, celalalt - de urechi, pentru ca e foarte grea, are 80-90 de kilograme, e de bronz, masiva, e o statuie de pus pe piedestal. Probabil ca Butunoiu s-o fi gandit, saracul, ca o sa ajung si eu pe piedestal. Nu cred ca o sa ajung.

Si cand, mai exact, v-a facut-o?
In 1988-’89. In 1988 mi-a facut-o si, la inceputul lui 1989, mi-a daruit-o.

Unde ati vrea sa fie pus acest bust?
Nu merit mai mult decat sa stea langa mormantul meu, daca nu cumva o sa cer, in final - nu m-am hotarat - , sa ma duca pe Marea Neagra, sa ma arunce in apa, cenusa.
×
Subiecte în articol: observator statuie