Explozia produsă miercuri într-un bar din Sighișoara, în urma căreia trei persoane au suferit arsuri de gradul I și II pe mâini și pe fețe, s-a produs în timp ce două persoane încercau să instaleze o butelie cu gaz la o sursă de încălzire.
Victimele — două femei de 41 si 56 ani și un bărbat de 52 ani — au fost stabilizate de medicii din Sighișoara și au fost apoi trimise la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.
Din declarațiile martorilor a reieșit că suflul exploziei a spart ușile barului, iar cioburile au zburat până în pereții Școlii Gimnaziale 'Miron Neagu', situată vis-a-vis, nefiind înregistrate victime în rândul elevilor sau profesorilor.
Profesorii susțin că s-a auzit un sunet puternic și geamuri sparte, însă copiii erau în pauză, în curtea școlii, și nu au fost niciun fel de problemă.
Proprietara barului, Simona Gut, a declarat că nu se afla acolo în momentul exploziei, operațiunea de instalare a buteliei fiind efectuată de barman și de o cumnată a sa, iar în bar se mai afla în acel moment și o altă femeie.
La locul producerii exploziei au venit, pentru a face cercetări, și reprezentanții E.ON Gaz.