x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fabrica de diesel ecologic inaugurată în America Latină

Fabrica de diesel ecologic inaugurată în America Latină

de Jurnalul National    |    30 Apr 2008   •   00:00
Fabrica de diesel ecologic inaugurată în America Latină
Sursa foto: Zhang Chuanqi/

O uzină din Sao Paulo (Brazilia) va fabrica un carburant diesel ecolo­gic obţinut pe bază  de trestie de zahăr, au anunţat miercuri companiile la originea proiectului

O uzină din Sao Paulo (Brazilia) va fabrica un carburant diesel ecolo­gic obţinut pe bază  de trestie de zahăr, au anunţat miercuri companiile la originea proiectului, relatează AFP.

“Acest carburant posedă proprietăţi identice sau chiar mai bune decît dieselul derivat din petrol”, a declarat John Melo, preşedintele societăţii americane Amyris, care s-a asociat cu producătorul brazilian de etanol Crystalsev pentru dezvoltarea acestui proiect.

Şi Pentru avioane. Tehnologia utilizată permite producerea de diesel, benzină şi carburant pentru avioane. “Este vorba de primul combustibil diesel reciclabil cu o reducere a emisiilor dieselului tradiţional mergînd pînă la 80%”, a indicat Melo, precizînd că a ales Brazilia datorită poziţiei sale de lider mondial în producţia de trestie de zahăr şi combustibili alternativi. Asocierea între Amyris şi Cristalsev prevede o investiţie de 10 mili­oane de dolari pentru instalarea sediului şi a unei uzine cu un laborator la Sao Paulo. Obiectivul este de a începe fabricarea pe scară industrială în 2010 şi de a atinge o producţie de 4 miliarde de litri în cinci  ani.

Societatea americană, speciali­zată în bioinginerie, a descoperit această tehnologie din întîmplare în timp ce lucra la un medicament împotriva malariei.

Vestea din Brazilia nu le-a picat prea bine responsabililor Uniunii Europene. Asta în contextul în care oficialii Comisiei Europene se gîndesc tot mai serios să reducă ţinta UE de biocombustibili prevăzută pentru anul 2020. Estimările actuale dădeau o ţintă de 10% din consumul total.

×
Subiecte în articol: verde!