x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fenomenul ȚĂNDĂREI- „Au autorizații de ARME DE VÂNĂTOARE la AKM-uri”

Fenomenul ȚĂNDĂREI- „Au autorizații de ARME DE VÂNĂTOARE la AKM-uri”

de Dan Constantin    |    29 Apr 2020   •   20:51
Fenomenul ȚĂNDĂREI- „Au autorizații de ARME DE VÂNĂTOARE la AKM-uri”
Sursa foto: Lucian Alecu

Situația comunității din Țăndărei, aflată în izolare sub pază armată, este analizată de sociologul Gelu Duminică, bun cunoscător al fenomenelor din comunitatea romă. Un amplu interviu pentru postul public german DW relevă că polul de contaminări cu coronavirus se confundă cu un pol de corupție accentuată, care este nota caracteristică a „fenomenului Tăndărei”. Aici s-au obținut permise de vânătoare pentru puști automate militare de tip AKM, spune Gelu Duminică. Autoritățile locale au fost dominate de fenomenul infracțional și l-au favorizat până la complicitate. Traficul de minori, prostituția aduc prosperitate rețelelor interlope. Construcțiile răsărite care domină orașul nu s-au ridicat din munca pe șantiere, spune sociologul.În cea mai săracă parte a zonei, la Strachina, unde trăiește o comunitate de romi a fost închisă școala care era frecventată de 200 de copii. Datele furnizate de EUROPOL nu au fost folosite de autoritățile din România, cazul rețelei de traficanți de carne vie returnați din Marea Britanie și eliberați de orice răspundere penală în țară este un „model”pentru care sunt mulți tentați să-l urmeze.. 

×