x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fetiţa dispărută, găsită moartă la liziera unei păduri

Fetiţa dispărută, găsită moartă la liziera unei păduri

25 Oct 2009   •   00:00
Fetiţa dispărută, găsită moartă la liziera unei păduri

Denisa Gabriela Suru, fetiţa de 2 ani dispărută din satul Cordăreni, judeţul Botoşani a fost găsită moartă, astăzi de dimineaţă, de câţiva localnici. Trupul micuţei a fost descoperit încă de vineri de copiii din sat, plecaţi la cules de nuci. "Aceştia şi-au anunţat părinţii seara, acasă, dar nu au fost crezuţi. Abia azi dimineaţă oamenii au venit aici să se convingă, după care unul dintre ei a anunţat poliţia", ne-a declarat comisarul Manuela Ieremie, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Zona în care a fost găsit trupul Gabrielei se afla în liziera unei păduri, la mai puţin de un kilometru de casa fetiţei şi, conform anchetatorilor, era o pantă abruptă şi plină de vegetaţie. Trupul micuţei era ascuns, ca şi cum ar fi fost împins, sub un morman de frunze şi crengi. "Există indicii că ar fi fost ascunsă acolo", spune comisarul Ieremie.

Cu doar câteva zile în urmă, anchetatorii au scotocit zona respectivă cu 6 câini special antrenaţi în găsirea de cadavre, însă fără rezultat. "Pe trupul fetiţei încă nu se instalaseră semne de putrefacţie. De aceea nici câinii nu au simţit nimic. Doar pe palme şi tălpi, cadavrul are semne de conservare în mediu umed - aşa numitul sindrom al mâinilor de spălătoreasă", explică purtătorul de cuvânt.

Încă nu se ştie dacă moartea fetiţei a fost una violentă. "Cadavrul a fost găsit întins pe pământ, cu partea lateral-dreapta în sus. Aşteptăm legiştii care să-l toaleteze şi să vadă dacă se observă eventuale semne evidente de violenţă", ne-a spus comisarul Ieremie.

Denisa Gabriela Suru a dispărut pe 12 octombrie a.c. din curtea casei în care locuia împreună cu mama sa, bunicii materni şi sora mamei sale. A fost căutată zile în şir de poliţişti, jandarmi, pompieri, angajaţi ai SPIR şi voluntari. Mama fetiţei, în vârstă de 19 ani şi însărcinată în luna a şasea, a fost bănuită că şi-ar fi vândut copila. Tânăra, care a recunoscut în patru declaraţii că ar fi omorât-o pe Gabriela, s-a sinucis la o săptămână de la dispariţie, aruncându-se în fântâna din faţa postului de poliţie din Cordăreni, după ce ieşise de la audierii.

×
Subiecte în articol: observator