Week-end-ul acesta va fi deosebit de cald, cu temperaturi maxime de 33°C. În Capitală nu sunt şanse de ploaie în următoarele trei zile.
Meteorologii ne avertizează că ziua de mâine va fi cea mai fierbinte de la începutul anului şi până acum. Specialiştii din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie spun că vom avea parte de temperaturi maxime de 33°C la umbră, motiv pentru care este bine să consumaţi cât mai multe lichide şi vă feriţi de razele soarelui. În Bucureşti, cerul va fi mai mult senin ziua, înnorările fiind posibile numai noaptea. La fel de cald va fi şi în zona montană, precipitaţiile putând să apară doar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari, acolo unde este posibil să plouă. Culmea, pe Litoral, unde toată lumea merge să stea cu burta în sus, sunt condiţii de averse şi descărcări electrice. Ca urmare, cel mai bine este să rămâneţi acasă şi vă să mulţumiţi cu o plimbare prin parc şi o îngheţată de la colţul străzii.
Citește pe Antena3.ro