Magistraţii Curţii de Apel (CA) Cluj au hotărât azi să-l achite pe finantatorul CFR Cluj, Arpad Paszkany. judecat pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat (Grupul “Gazeta”) şi şantaj, Paszkany a obţinut achitarea pentru ambele capete de acuzare. Procurorii DIICOT nu sunt de acord cu acest verdict şi prin urmare exercită calea de atac: declară recurs, ultimul cuvânt în acest caz urmând să-l aibă instanţa supremă.
Reamintim că omul de afaceri Arpad Paszkany obţinuse achitare şi la instanţa de fond, Tribunalul Cluj – verdict dat în luna mai a anului trecut, dar soluţia a fost atacată cu apel care a fost soluţionat azi de CA Cluj, prin respingere ca fiind nefondat. El a fost trimis în judecată la data de 30 iulie 2009, fiind acuzat că în perioada 2004-2006 a susţinut un grup infracţional organizat condus de Liviu Man, preşedintele trustului Gazeta, prin finanţarea, sub diverse forme, a publicaţiilor trustului, cunoscând componenţa grupului şi modul de operare.
Potrivit rechizitoriului, Paszkany ar fi folosit publicaţiile trustului în interes personal sau al societăţilor sale, orchestrând şantajul exercitat de către membrii grupului, respectiv pentru a determina societăţile concurente să facă sau să nu facă anumite activităţi, să renunţe la participarea la licitaţii sau să încheie contracte în scopul de a obţine foloase materiale în scop ilicit.
De asemenea, omul de afaceri clujean a fost acuzat că, în perioada ianuarie - noiembrie 2006, a determinat o campanie denigratoare prin intermediul publicaţiilor trustului Gazeta la adresa lui Iulian Dascălu, reprezentantul Iulius Grup Iaşi, firmă pe care a şi constrâns-o prin ameninţări să-i cedeze, pentru suma derizorie de 10.000 de euro, o suprafaţă de teren de 13.974 de metri pătraţi situată în municipiul Cluj-Napoca, a cărei valoare de piaţă era de 400.000 de euro. Totodată, în perioada 2004-2006, Paszkany a virat societăţilor lui Liviu Man diverse sume de bani, sub pretextul finanţării ziarului pentru înfiinţarea de noi publicaţii. De asemenea, i-a închiriat la preţuri modice mai multe birouri pentru a asigura spaţiul necesar desfăşurării activităţii trustului de presă.