Procurorii DIICOT Iaşi au dispus reţinerea lui Mihai Pleşu, implicat într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, avocatul Sandra Grădinaru.
Fiul scriitorului Andrei Pleşu a fost adus vineri de la Bucureşti la Iaşi pentru audieri, care au durat până sâmbătă la ora 3,30, când procurorii au dispus reţinerea lui, a precizat Grădinaru.
Reţeaua de traficanţi de droguri de mare risc, din care se pare că face parte Mihai Pleşu, alături de alte şapte persoane, a intrat în atenţia anchetatorilor de anul trecut.
Reţeaua a fost destructurată după ce vineri dimineaţa procurorii DIICOT Iaşi şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi au efectuat opt percheziţii domiciliare în Bucureşti, Iaşi şi comuna ieşeană Probota. Cei opt sunt acuzaţi de trafic de droguri de risc în formă continuată şi trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
"La data de 17 septembrie 2018, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane care domiciliază pe raza judeţului Iaşi comercializează droguri de risc - cannabis (skunk) şi droguri de mare risc - comprimate de ecstasy (MDMA) mai multor consumatori de pe raza municipiului Iaşi. De asemenea, s-a reţinut faptul că o suspectă în cauză comercializează cannabis cu suma 60-70 lei/gram iar în perioada când în municipiul Iaşi se organizează, în incinta unor diferite cluburi, evenimente muzicale, în principal cu specific tehno, suspecta se aprovizionează şi cu cantităţi de comprimate ecstasy (MDMA) în vederea comercializării", a informat vineri DIICOT, printr-un comunicat de presă.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că unul dintre suspecţii care domiciliază pe raza judeţului Iaşi s-a deplasat periodic în Bucureşti, de unde s-a aprovizionat de la un alt suspect în cauză, cu diferite cantităţi de droguri pe care mai apoi le-a transportat în Iaşi, în vederea comercializării.
"Suspectul care locuieşte pe raza municipiului Bucureşti a reprezentat principala sursă de aprovizionare cu droguri pentru dealerul din judeţul Iaşi, acesta întreprinzând totodată demersuri pentru înfiinţarea unei culturi de ilicite de cannabis de tip in-door sprijinit fiind în aceste activităţi şi de către concubina sa care cunoştea toate detaliile legate de activităţile infracţionale derulate, sprijinindu-l şi implicându-se în mod direct prin intermedierea unora dintre tranzacţii, suport financiar, comunicarea anumitor aspecte persoanelor din legătura infracţională, aceasta fiind la rândul său consumatoare de droguri. În urma cercetărilor, a rezultat faptul că sursa de aprovizionare cu droguri a suspectului din municipiul Bucureşti este o persoană de naţionalitate străină, respectiv cetăţenie britanică, care a fost ajutată în activitatea infracţională de către concubina sa, cetăţean român", susţin procurorii.
Potrivit DIICOT, în urma percheziţiilor efectuate vineri au fost identificate locaţii prevăzute cu dispozitive de cultivare şi întreţinere a plantaţiilor (lămpi speciale, cort, ventilatoare, ghivece etc.), precum şi diferite cantităţi de cocaină, cannabis, ecstasy, rezină cannabis (haşiş), ciuperci halucinogene, cântare electronice de precizie, grindere pentru mărunţit substanţa vegetală.
Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din cadrul BCCO Bucureşti, al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi, jandarmilor din cadrul IJJ Iaşi şi ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei 'Vlad Tepeş' Bucureşti.
AGERPRES