x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FNSA lasă greva pe mai târziu

FNSA lasă greva pe mai târziu

de Diana Scarlat    |    19 Oct 2009   •   00:00

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a anunţat astăzi că amână acţiunile de protest anunţate iniţial pentru sfârşitul lunii octombrie. Acţiunile de protest vor fi reprogramate după Conferinţa FNSA, care va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 5-6 noiembrie.

Reprezentanţii FNSA anunţă că va continua strângerea semnăturilor pentru acţiunile de protest. Atât greva de avertisment, programată pentru 23 octombrie, care presupune întreruperea activităţii timp de două ore, cât şi declanşarea grevei generale pe perioadă nedeterminată, programată pentru 28 octombrie, se amână.


MĂSURĂ DE CRIZĂ?
De altfel, Bogdan Hossu, liderul CNS Cartel Alfa, la care este afiliata FNSA, a declarat pentru Jurnalul Naţional, cu ocazia mitingului organizat în faţa Guvernului la 7 octombrie, că este foarte posibil să se amâne grevele anunţate, pentru a se evita o şi mai mare adâncire în criză, prin pierderile enorme pe care le-ar provoca aceste acţiuni. "Pe ei îi doare mai tare ce facem noi acum aici, în stradă, decât o grevă generală a bugetarilor, care n-ar face decâts ă le dea apă la moară acum, când vor să disponibilizeze mii de oameni", a explicat Hossu, cu ocazia mitingului organizat pentru "Ziua Internaţională a Muncii Decente". 
 

×
Subiecte în articol: observator