x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fost șef SIE: Dacă virusul a fost lansat din laboratoarele unei superputeri, tot aceasta îl va opri

Fost șef SIE: Dacă virusul a fost lansat din laboratoarele unei superputeri, tot aceasta îl va opri

21 Apr 2020   •   12:24
Fost șef SIE: Dacă virusul a fost lansat din laboratoarele unei superputeri, tot aceasta îl va opri

Fostul şef operativ al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Silviu Predoiu, a publicat pe Facebook un editorial în care explică mecanismele şi reacţiile la fenomenul fake-news şi teoriile conspiraţiei, precum și ce pot face oamenii pentru a filtra informaţiile toxice.

În prezent consultant, Silviu Predoiu explică în postarea sa de ce din noianul de informaţii cu care sunt bombardați zilnic românii, atrag atenţia doar ştirile false, care modelează comportamentul prin efectul lor puternic emoţional şi transformând oamenii astfel în victime sigure ale teoriilor conspiraţiei.

Fostul şef adjunct SIE punctează că în acest caz refuzul autorităţilor de a confirma aceste conspiraţii pune mai mult gaz pe foc deoarece sunt percepuţe de adepţii acestor teorii ca fiind implicate şi deci nedemne de ascultare şi respect.

Pentru a identifica ştirile false, Silviu Predoiu oferă câteva sfaturi.

„Să fim mult mai atenţi atunci când ne căutăm sursele de informare, să învăţăm să ne întrebăm dacă o concluzie propusă este susţinută de premisele prezentate, să alegem preponderent canalele oficiale de informare, să ştim exact ce informaţie vrem şi să învăţăm să o solicitam, clar şi hotărât”, spune Predoiu.

Silviu Predoiu sugerează chiar la începutul editorialului un exerciţiu: acela ca oamenii să se întrebe când au dubii asupra unor informaţii, una dintre întrebări fiind „Cui foloseşte - Cui prodest?”, care va ajuta cititorul să identifice cine se află în spatele ştirilor false şi ce urmăreşte.

„Am văzut în aceste zile mai multe articole ce ne pun în gardă în legătură cu riscul de a cădea victime valului de ştiri false lansate de în contextul actualei crize. Avertismente bine venite, având în vedere că evenimentele majore (şi puţine ar fi cele ce se califică mai bine la această categorie decât o pandemie), evenimentele cu puternic impact emoţional, reprezintă dintotdeauna un teren extrem de fertil pentru campaniile de dezinformare. Oricât de abil planificate şi promovate însă, asemenea acţiuni, puse la cale de neprieteni, pot fi, cu resursă umană bine pregătită, având acces la dotare tehnică modernă si, mai ales, cu multă muncă, devoalate şi contracarate”, scrie fostul șef SIE.

Predoiu este de părere că problema reală cu știrile false constă în faptul că atunci când se dă credit unei teorii a conspiraţiei, individul este mult mai puţin dispus să urmeze recomandările autorităţilor, indiferent dacă acestea vizează restricţiile de mişcare sau măsurile de igienă.

„Dacă virusul a fost lansat din laboratoarele unei superputeri atunci tot aceasta îl va opri, nu spălatul pe mâini şi nici izolarea soacrei, nu-i aşa? Acceptarea teoriei conspiraţiei ne induce o atitudine ostilă, negativă, fiind vorba, de regulă, despre care vor sa ne facă ceva rău , şi nimeni nu ne poate apăra. Faptul că autorităţile refuză să recunoască complotul le transformă cumva şi pe acestea, în înţelegerea adepţilor acestor teorii, în parte implicată, în agresor, deci nedemne de ascultare şi respect”, mai spune Silviu Predoiu.

Mediafax

×
Subiecte în articol: sie virus laborator