Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată sub control judiciar pe Claudiu Dumbrăveanu, fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), sub acuzaţia de luare de mită pentru atribuirea unor contracte.
" 1. DUMBRĂVEANU CLAUDIU SORIN, vicepreședinte în cadrul Autorității Naționale pentru Reglementare în Domeniul Energiei – ANRE, la data comiterii faptelor, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită;
2. CIUBOTARU GHEORGHE, asociat la SC Electro-Alfa International, la data comiterii faptelor, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită;
3. GUGU FLORIN, director ENEL, la data comiterii faptelor, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2013, inculpatul DUMBRĂVEANU CLAUDIU SORIN, a pretins și a obținut de la inculpatul GUGU FLORIN, în baza unei înțelegeri anterioare, foloase necuvenite pentru SC ELECTRO-ALFA INTERNATIONAL SRL, al cărei asociat este inculpatul CIUBOTARU GHEORGHE.
Foloasele necuvenite constau în atribuirea a două contracte de execuție lucrări în valoare totală de 407.199,10 lei, în schimbul îndeplinirii unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea la 21 iunie 2013, 02 și 03 octombrie 2013 a unor intervenții, în virtutea funcției, pentru avantajarea intereselor ENEL, și anume:
- micșorarea procentului de reducere a tarifelor de la -6% la -1,3%;
- majorarea unui spor de eficiență de la 25% la 50%;
- informarea ENEL despre faptul că un control nu avea la bază o reclamație, ci era în programul anual de control.
În aceeași perioadă, în baza unei înțelegeri anterioare, inculpatul GUGU FLORIN a promis și a dat inculpatului DUMBRĂVEANU CLAUDIU SORIN, foloase necuvenite pentru SC ELECTRO-ALFA INTERNATIONAL SRL, al cărei asociat este inculpatul CIUBOTARU GHEORGHE, constând în atribuirea celor două contracte de execuție lucrări, în schimbul îndeplinirii de către DUMBRĂVEANU CLAUDIU SORIN a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, menționate mai sus.
Inculpatul CIUBOTARU GHEORGHE, în cursul anului 2013, în înțelegere cu inculpatul DUMBRĂVEANU CLAUDIU SORIN, l-a ajutat pe acesta să primească foloase necuvenite, de la inculpatul GUGU FLORIN, prin acceptul de atribuire către SC ELECTRO-ALFA INTERNATIONAL SRL a celor două contracte de execuție lucrări în valoare totală de 407.199,10 lei, în schimbul îndeplinirii de către DUMBRĂVEANU CLAUDIU SORIN a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu", se arată în comunicatul DNA.
Potrivit procurorilor, "în prima jumătate a anului 2013, inculpatul DUMBRĂVEANU CLAUDIU SORIN, având o funcție de decizie în cadrul ANRE, respectiv vicepreședinte și membru în Comitetul de reglementare, a pus în vedere inculpatului GUGU FLORIN, director ENEL, că, în urma descoperirii unei duble taxări a certificatelor verzi către consumatori în anul 2012, ENEL Distribuție Muntenia este pasibilă de sancțiuni constând în reducerea tarifelor de furnizare a energiei electrice cu 6%.
Cu această ocazie, DUMBRĂVEANU CLAUDIU SORIN a condiționat micșorarea procentului de reducere a tarifelor la 1,3% (reprezentând o economie pentru ENEL de 2,5 milioane euro) de atragerea firmei SC Electro-Alfa International SRL, aparținând unui apropiat al vicepreședintelui A.N.R.E., inculpatul CIUBOTARU GHEORGHE, în implementarea proiectului Smart Meter, ori de încheierea de către ENEL cu această societate a unor contracte de lucrări sau de achiziție echipamente.
În acest context, inculpatul GUGU FLORIN a promis că va ține cont de solicitarea inculpatului DUMBRĂVEANU CLAUDIU SORIN, sens în care a avut întâlniri cu reprezentanții SC Electro-Alfa International SRL, cu care a stabilit atribuirea în viitorul apropiat a unor contracte, deși aceștia practicau prețuri peste cele ale pieței în domeniu.
Inculpatul DUMBRĂVEANU CLAUDIU SORIN a contribuit în mod esențial la reducerea sancțiunii de la 6% la 1,3%, precum și a perioadei de aplicare a acesteia, respectiv doar până la finele anului 2013.
Ulterior, inculpatul a continuat să acorde sprijin către ENEL, în varii modalități, în baza înțelegerii anterioare privitoare la atribuirea unor contracte către firma Electro-Alfa Intenational".
Astfel, spre exemplu, la 02.10.2013, inculpatul Dumbrăveanu Claudiu Sorin l-a contactat pe inculpatul Gugu Florin, căruia i-a comunicat că a intervenit pentru majorarea unui spor de eficiență în beneficiul ENEL de la 25% la 50% din consumul propriu tehnologic, pe nivelul de joasă tensiune.
De asemenea, la 03.10.2013, inculpatul Dumbrăveanu Claudiu Sorin l-a informat pe același inculpat, printr-un intermediar, despre faptul că un control aflat în curs de derulare la ENEL face parte din programul anual, precum și că nu are nicio reclamație la bază, informarea fiind făcută în urma temerilor exprimate de Gugu Florin cu privire la scopul controlului.
Ulterior acordării acestor facilități de către A.N.R.E., pe site-ul SEAP a apărut un anunț de atribuire, din data de 13 decembrie 2013, pentru „Antrepriza lucrărilor în rețelele de medie tensiune aparținând filialelor Banat și Dobrogea ale ENEL”, printre firmele câștigătoare regăsindu-se și SC Electro-Alfa International SRL, ca urmare a organizării de către Enel a licitațiilor, cu nerespectarea principiilor prevăzute de ordonanța de urgență privind achizițiile publice, modificată prin Legea nr. 193/2013.
La 10 ianuarie 2014 între ENEL Distribuție Dobrogea și SC Electro-Alfa International SRL au fost încheiate două contracte subsecvente pentru execuția de lucrări.
Un contract are ca obiect modernizarea unor linii de tensiune din județul Călărași, fiind în valoare de 277.600,66 lei iar cel de-al doilea contract are ca obiect modernizarea unor instalații electrice din municipiul Călărași, fiind în valoare de 129.598,44 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.