Fostul director al Administraţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), Constantin Iancu, acuzat de sechestrare de persoane, a fost achitat, vineri, de către magistraţii Tribunalului Dolj.
Decizia instanţei poate fi atacată cu recurs, transmite MEDIAFAX.
Potrivit Biroului de Presă al Tribunalului Dolj, Constantin Iancu a fost achitat pentru acuzaţia de iniţiere sau constitutire a unui grup infracţional organizat, totodată pentru aceeaşi acuzaţie fiind achitaţi şi Lucian Bîltac, Geromin Victor Bîltac, Robert Ştefăniţă Bîltac, Sandu Marian (fost Cristescu) şi Capotescu Gheorghe-Laurenţiu.
Fostul şef al ANIF Constantin Iancu este achitat şi pentru trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal asupra părţilor vătămate Alexandru Andrei, Dorina Andrei şi Merişanu Marius Cristian.
De asemenea, Iancu a mai fost achitat pentru ameninţare şi de lovire sau alte violenţe.
La începutul lunii iulie, magistraţii Tribunalului Dolj au audiat ultimii martori în dosarul în care fostul director al ANIF Constantin Iancu este acuzat de sechestrare de persoane.
Procurorul de caz a adus în instanţă câteva înregistrări audio prin care unul dintre inculpaţi, Sandu Marian, fost Cristescu, zis şi Fibră, discută cu unul dintre amicii săi, căruia îi spune că "a făcut un lucru rău", întrucât a bătut nişte persoane.
Constantin Iancu le-a spus magistraţilor că este nevinovat, fapta pentru care este acuzat fiind o înscenare.
"Sunt nevinovat. Am fost purtat trei ani de zile prin tribunale degeaba. Totul este o înscenare pusă la cale de Alexandru (omul de afaceri care acuză că a fost sechestrat - n. r.) pentru a nu-şi mai plăti datoriile faţă de fraţii Bîltac. Nu l-am bătut, nu l-am hărţuit, nu l-am tăiat. Sunt numai minciuni", a declarat atunci Constantin Iancu.
Procurorul de caz de la Parchetul Tribunalului Dolj a cerut instanţei să-i dea fostului director al ANIF maximul prevăzut de lege pentru faptele de care este acuzat, judecătorul anunţând că pronunţarea în dosar va fi făcută în 10 iulie.
Procesul în dosarul de sechestrare în care este acuzat Constantin Iancu este la al şaptelea termen, primul judecându-se în 25 martie 2009.
În octombrie 2006, mai multe persoane, între care şi Constantin Iancu, au fost reţinute de procurorii DIICOT, Serviciul Teritorial Craiova, fiind acuzate că l-au blocat în trafic pe Alexandru Andrei, cetăţean român rezident în Austria, cu scopul de a-l forţa să îl coopteze pe Constantin Iancu ca asociat la una dintre societăţile în care Andrei era asociat.
Alături de omul de afaceri, în maşina condusă de Alexandru Andrei se mai aflau soţia acestuia, Corina, şi Cristian Marius Merişanu, director la una dintre societăţile conduse de cetăţeanul român rezident în Austria. Cei trei ar fi fost forţaţi să urce într-un Volkswagen Touareg, ar fi fost bătuţi, apoi transportaţi la unul dintre birourile răpitorilor şi sechestraţi până târziu în noapte. Omul de afaceri ar fi fost eliberat numai după ce ar fi promis că va accepta asocierea.
Citește pe Antena3.ro